Fabula Popa și Mortul de La Fontaine

POPA ȘI MORTUL


Posomorît pornise Mortul
spre noul său sălaș de-apoi,
iar Taica Popa, om vioi,
era zorit s-apuce ortul.
Ferchezuit și primenit, ca după datină,
într-un veșmînt de blană cu numele sicriu,
din care nici dogoarea nici gerul nu-l mai clatină,
cum i se mai întîmplă celui viu,
pornise Răposatul într-un dric,
spre ultimul său țel,
cu Taica Popa lîngă el
boscorodind într-una din tipic
crîmpeie din bucoavna cărților,
în grabă îngăimate cam peltic,
din slujba hărăzită pentru odihna morților.
Învrednicit grozav de dragul ortului,
din ochi cu lăcomie îl sorbea,
chezășuind că o să-i cînte Mortului
tropare și comînduri și tot ce se cădea.
Și ,,Doamne miluiește-l” iar și iară,
în gîndul său Parohul socotea
cît i se cuvenea să ia în ceara,
cît în pomneți, cît în colaci,
cît în colivă și-n pitaci.
Firește că din banii ce-i va lua peșin
va cumpăra un butoiaș de vin,
o fustă slujnicei și, poate,
o rochie unei nepoate.
Cînd, la o cotitură, - zdronc și șart -
se pomeni cucernicul cu capul spart
și-i amuți pe buze-ndată ohul :
poznaș, enoriașul din sicriu,
- cam zavergiu -
izbindu-l cu sicriul, își lua cu el Parohul !


Da, viața e năbădăioasă :
atîtea plănuim cu sîrg, -
dar socotelile de-acasă
arareori se potrivesc cu cea din tîrg...

Fabula Vulturii Și Porumbeii de La Fontaine

VULTURII ȘI PORUMBEII


O pricină măruntă, din păcate,
stîrni războiul printre-naripate,
nu printre cele ce ne-aduc amite
de Venera, prin gingășia lor,
ori cele care trag prin slăvi, nainte,
al Primăverii car îmbietor.
Nu vom găsi-n asemenea tumulturi
Hulubii blînzi, ci fioroșii Vulturi,
cu ciocul coroiat, plini de mînie,
doar pentr-un hoit porniți să se sfîșie.
Cînd mi-amintesc, și-acum îmi vine-a plînge :
cumplit măcel : ploua din slăvi cu sînge
și-atîtea căpetenii au pierit
și-atîți viteji aveau să piară încă,
încît și Prometeu, uitat pe stîncă,
spera c-a isprăvit de suferit.
Te minunai, cînd s-avîntau în zbor,
și te cutremurai, văzînd cum mor.
Surpriza, istețimea intr-n joc
cu-atîtea vicleșuguri la un loc
și furia,-nzecită în asalt,
prin vălmășaguri crîncene și sumbre,
a înțesat tărîmul celălalt,
cu un noian cotropitor de umbre.
Ci căsăpirea asta-ngrozitoare
le-a-nduioșat pe alte zburătoare
cu guleraș strălucitor la gît,
cu inima atît de iubitoare,
de bună și statornică, încît
au pus la cale-ndată o-mpăcare.
Și solii-au fost atît de minunați
și-atît au stăruit de-mpricinați,
că roadele-mpăcării le-au cules...
Doar se-ncheiase pacea între tartori
și-au iscălit și solii-n chip de martori,
că Vulturii îndată au purces
să prăpădesc bieții Porumbei,
măcelărind prin tîrguri și prin sate
aceste zburătoare vinovate
de proaspăta-mpăcare dintre ei.



Lăsați-i să se macine-n război
pe cei mereu porniți pe răutate :
e-o chezășie tihnei dintre voi.
Tîlharilor așa le vii de hac !
În treacăt fie spus, de-acuma tac...

Fabula Bîtlanul Lingav de La Fontaine

BÎTLANUL LINGAV


Bîtlanul meu cu ciocul de frigare
pornise-n faptul zilei, nu știu unde,
înalt și cucuiat pe rășchitoare,
de-a lungul unui rîu cu limpezi unde,
în care coana Știucă își cam făcea de cap,
alături de cumătrul Crap.
Și Crapi și Știuci
să tot îmbuci
cînd te apuci !
Dar el, cu tabieturi și la regim, se pare,
nevrînd să-și strice pofta de mîncare,
își vede mai departe de plimbare.
Făcîndu-i-se-ndată și foame pe deplin,
zări-n șuvoiul cristalin
doar niște Lin ;
 dar se uită la el  plin de dispreț,
ca șobolanul lui Horațiu de semeț.
Și tot umblînd și colindînd,
urmară și Vîrlugile la rînd.
Dar cum ? Să guste el Vîrlugi ?
E o mîncare pentru slugi !
Vîrlugi, Plevușcă, Jai, Guvizi,
nu merită nici pliscul să-l deschizi !...
A tot răbdat Bîtlanul, cătînd la deal, la vale,
dar negăsind, cu timpul, măcar un solz de pește,
s-a ospătat și el... împărătește
c-un prăpădit de melc ivit în cale !
Adesea nazurile strică.
Privind la toate cu dispreț,
flămînd rămîne cel semeț,
cînd cel isteț
se mulțumește cu ce pică.

Fabula Jivinele Bîntuite de Ciumă de La Fontaine

JIVINELE BÎNTUITE DE CIUMĂ


O molimă ce-mprăștie urgie,
prin care Ceru,-n dreapta lui mînie,
a vrut să osîndească păcatele din lume,
- Ciuma, ca să-i spun pe nume -
de vreo două luni încoace
bîntuia prin dobitoace.
Nu tuturor le și făcea de petrecanie,
dar nu scăpase teafără nici o dihanie
și nicăieri nu mai zăreai vro lighioană
că umblă, ca pe vremuri, nebună după hrană.
Nici Vulpile, nici Lupii nu mai pîndeau din zadă
neprihănită pradă ;
iar Turturelele tînjeau,
și ele urgisite de-acea cumplită pacoste,
și, mohorîte, fără pic de dragoste,
se ocoleau pe unde se zăreau.
Ci Leul, întrunindu-și sub bolțile de cetini
divanul de coroană, le spuse : - ,,Dragi prietini,
puzderiile noastre de mîrșăvii și vicii
l-au mîniat cumplit pe Cel din Slavă
și nu mai văd nădejde de izbavă,
decît înduplecîndu-l, cumva, prin sacrificii.
Istoria ne-nvață și ea că-i de folos
ca să-i aducem jertfă pe cel mai ticălos.
Așa că nu e vreme de zăbavă :
ne-ndurați și fără muget,
să-mbunăm pe Cel din Slavă,
arătînd ce-avem pe cuget !
Am sfîrtecat și eu ( regret adînc !)
și oi și miei și noateni cu toptanul,
iar uneori mi s-a-ntîmplat chiar să mănînc
...Ciobanul.
De-o trebui, mă voi jertfi. Dar vreau
să vă aud pe toți vorbind pe șleau !”
- ,,Măria Ta, o cinste mare.
Iar Ciobănoiul ăla, știm prea bine,
e cea mai ticăloasă din jivine,
că vrea să ne domine.
Se cade să-ți aducem, Măria Ta, chiar laude !”
( Și toți lingușitorii porniră s-o aplaude. )
Dihanie după dihanie,
și Urși și Tigri, toți cuminți,
se zugrăveau prin spovedanie
neprihăniți ca niște sfinți.
Și nici de data asta nu spuse nimeni crimele
pe care, zi și noapte, le săvîrșeau mărimile.
Cînd iată că Măgarul veni și el la rînd :
- ,,Mi-aduc aminte că trecînd, cîndva, flămînd
prin pajiștile unei moșii călugărești,
prilejul, iarba crudă, ispitele drăcești,
sporite de o foame parcă oarbă,
m-au pus să rup vro două guri de iarbă.
Lihnit, lihnit, dar n-aveam dreptul v-o spun cinstit...”
L-au suduit, l-au huiduit cumplit.
- ,,Să paști din iarba altuia îmi pare
( sări un Lup clănțău ) o crimă mare.
Din vina unui astfel de pîrlit
avem, de bună seamă, atît de suferit !”
Și toți s-au năpustit și l-au jertfit.


Neprihăniți, săracii n-au sorți la judecată ;
nelegiuți, boierii ies toți basma curată...