Fabula Bîtlanul Lingav de La Fontaine

BÎTLANUL LINGAV


Bîtlanul meu cu ciocul de frigare
pornise-n faptul zilei, nu știu unde,
înalt și cucuiat pe rășchitoare,
de-a lungul unui rîu cu limpezi unde,
în care coana Știucă își cam făcea de cap,
alături de cumătrul Crap.
Și Crapi și Știuci
să tot îmbuci
cînd te apuci !
Dar el, cu tabieturi și la regim, se pare,
nevrînd să-și strice pofta de mîncare,
își vede mai departe de plimbare.
Făcîndu-i-se-ndată și foame pe deplin,
zări-n șuvoiul cristalin
doar niște Lin ;
 dar se uită la el  plin de dispreț,
ca șobolanul lui Horațiu de semeț.
Și tot umblînd și colindînd,
urmară și Vîrlugile la rînd.
Dar cum ? Să guste el Vîrlugi ?
E o mîncare pentru slugi !
Vîrlugi, Plevușcă, Jai, Guvizi,
nu merită nici pliscul să-l deschizi !...
A tot răbdat Bîtlanul, cătînd la deal, la vale,
dar negăsind, cu timpul, măcar un solz de pește,
s-a ospătat și el... împărătește
c-un prăpădit de melc ivit în cale !
Adesea nazurile strică.
Privind la toate cu dispreț,
flămînd rămîne cel semeț,
cînd cel isteț
se mulțumește cu ce pică.