CÎINELE CARE-I DUCE STĂPÎNULUI MÎNCAREA ÎN COȘ
Greu reziști cînd mîndra-i cu ochii de văpaie
sau cînd cunoști ispita grămezilor de aur !
Sînt prea puțini străjerii de pază-ntr-un tezaur
ce nici nu s-ar atinge măcar de o lescaie...
Mai cumpătat decît voia să fie,
cu toate că îl ispitea atît,
Grivei ducea stăpînului la vie
merindele într-un paner, la gît.
Aar trebui să ne cam ia mirarea
că mai curînd deprinzi cu cumpătarea
un dobitoc, - decît pe nu știu care,
căci omul nu-i în stare.
Ci într-o zi, cum își urma cărarea,
un cîine ciobănesc al nu știu cui
se repezi la el să-i ia mîncarea,
dar se izbi pe loc de colții lui.
Lăsîndu-și coșul jos, cu tot amarul,
Grivei sări la luptă cu tîlharul.
Dar cum veneau buluc potăi destule
din cele care-s veșnic nesătule
și sînt în stare pentr-o-mbucătură
să-ndure orice lovitură, -
Grivei fu nevoit să înțeleagă
că nu e chip să-nfrunte-o haită-ntreagă
și înhățînd o gură
de friptură, -
pofti chiar el fîrtații din jur, cu mic cu mare,
să se înfrupte-n tihnă din mîncare.
Și într-o clipă, care mai de care,
își puseră la lucru-n grabă fălcile
și sfîrtecară hălcile.
În cășunarea haitei pe coșul buclucaș,
eu văd icoana unui năpăstuit oraș
în care, cînd s-apropie urgia,
se pune la bătaie visteria.
Iar dacă se opune, de formă, vreun ins, -
cînd sar cu gura toți, se dă învins
cu mare ușurință, fără luptă,
și el e primul care mai aprins
din visterie se înfruptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...