ȚĂRANUL ȘI NĂPÎRCA
Pornind să dea tîrcoale odată prin livadă,
un Gospodar milos cum altul nu-i,
dar cam nechibzuit de felul lui,
zărise pe-o grămadă de zăpadă
o viespe lungită, neclintită,
pesemne rebegită.
Ar fi murit,
- nici vorbă nu încape -
de-o mai lăsa puțin. Dar el, smintit,
s-a hotărît cu orice risc s-o scape,
dintr-un frumos imbold de omenie.
Esop ne povestește c-a dus-o în cojoc
și-atît a tot pripit-o, acasă, lîngă foc,
c-a izbutit, cu timpul, s-o învie.
Năpîrca, dezmorțită, așa, cu-ncetișorul,
a și sărit pe loc
să-și muște binefăcătorul.
Țăranul, dacă vede zorul,
o schimbă-n grabă, cu toporul,
din două lovituri, în trei năpîrci...
Firește că-i frumos
să fii milos ;
dar vezi întîi cu cine te încurci.
De altfel, stînd și judecînd
- oricît le-ar fi de strașnică izbînda, -
ne-om bucura văzînd,
cum rînd pe rînd,
își vor primi nemernicii osînda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...