www.Zapaciti.ro

    ANUL 1840 Să stăpînim durerea care pe om supune ; Să așteptăm în pace al soartei ajutor : Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor ? Mîine, poimîine, poate, soarele fericirei Se va arăta vesel pe orizon senin : Binele ades vine pe urmele mîhnirei Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea ; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor ; Puține suvenire din ele am plăcute : A fost numai-n durere varietatea lor ! Dar pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămine ! Pe tine te dorește tot neamul omenesc ! Și eu sînt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc ! Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrîn îl luă în brațe, strigînd cu bucurie ; ,,Sloboade-mă, stăpîne, fiindcă l-am vă...

FĂRĂ ȚARĂ Eu sunt un om fără de țară, Un strop de foc purtat de vînt, Un rob răzleț scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pămînt. Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouă Poveștile din țara mea. Eu sunt o lacrimă tîrzie Din plînsul unei mii de ani, Sunt visul care reînvie La vetrele celor orfani. Sunt o mustrare călătoare De pe tărîmuri fără glas, Și dintr-o lume care moare Sunt strigătul ce-a mai rămas. Eu sunt oftatul care plînge Acolo-n satul meu din deal, Sunt țipătul muiat în sînge Sunt solul dragostei și-al urii, Un visător de biruinți, Ce port blesteme-n cerul gurii, Drept moștenire din părinții. Eu m-am desprins dintre morminte, Din cripte umede și reci, De unde-aducerile-aminte Țin strajă unui gînd de veci. Și cu fiorul care poartă Pe cei încrezători în frați, V-am plîns la fiecare poartă Durerea morților uitați. Azi simt cum noaptea se coboară Pe dimineața mea de ieri, Cum cîntul meu se înfășoară În giulgiul veșniciei tăceri.....

MORS MAGNA Stăpîna nopții fără stele, Te-aștept să-mi vii din clipă-n clipă, Deasupra gîndurilor mele Îți simt bătaia din aripă. Eu știu că visu-mi furtunatic S-a stinge biruit odată, Ca o suflare de jăratic Într-o cădelniță uitată. Și știu că n-au să-mi mai asculte În noapte plopii rari cuvîntul, Că patimile mele multe S-or face una cu pămîntul. Dar dintr-un suflet ce se frînge Rămîn aceste versuri rupte, Ca niște picuri grei de sînge Stropiți pe cîmpul unei lupte...

LUPUL ȘI MIELUL Dreptatea celui tare mai strșnic s-arată, cum veți vedea îndată. Un Mielușel venise să s-adape în crâng, din limpezimea unei ape, când se trezi deodată că se răstea la el un Lup lihnit, cu poftă de măcel: - ,,Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie? Obraznicule, stai că-ți dau eu ție!...'' - ,,Dojenile Măriei Tale nedrepte-s și mă dor nespus. Cum aș putea să-ți tulbur apa mai în sus, când au m-adăp cu zece stânjeni mai la vale?...'' - ,,Ba o tulburi! zise el, pornit. Iar acum un m-ai și bârfit.'' - ,,Măria Ta, fii bun și ține seama că nici nu mă născusem! Eu încă sug la mama...'' - ,,Atunci a fost vrun frate de-al tău...'' - ,,Nu, nu se poate. Cum să fi fost vrun frate, când eu n-am nici un frate?...'' - ,,Chiar dacă n-ai, nu are-a face: a fost vreun dintre-ai tăi, că sunteți, toți, la fel de răi, de la ciobani pân' la dulăi, și niciodată nu-mi dați pace! Dar mă răzbun, ai înțeles?...

PE-UN ALBUM Petrec cu ochii-ntreaga carte Și cu privirea mea umilă Comorile eternei arte Le văd pe fiecare filă... Cum se strecor atîtea rînduri Cu-nțelepciune de ciață, Le recitesc și-mi zic pe gînduri : ,,Tu nu poți da nici o povață !...'' Un cîntec doar de s-a alege Din toată lunga ta corvadă, Copac bătut de-a firii lege, E floarea singura ta roadă...