www.Zapaciti.ro

SUFLETUL - După Ada Negri - Era puternic. - Dumnezeu din ceruri A revărsat pe fruntea lui lumină. Un cîntăreț al dorurilor multe, Poetul supus visării fără nume, Era frumos, în pacea lui senină, Și viețuia neînțeles de lume. Lui îi spuneau într-aripate șoapte, Și stelele și lucrurile toate, Cu glas vrijit de multă armonie, Cu-atîta slavă cerul i-a fost darnic ; Dar pentr-un vis din zări îndepărtate O biruință el cerșea zadarnic. Așa s-a stins cel mare-n întunerec... Singurătatea-i străjuie mormîntul, Și pe movilă soarele-i coboară, Peste podoaba teilor în floare, Tremurător un cîntec poartă vîntul Asemeni unei păsări călătoare. Azi, lutul mort în groapă se desface, La sînu-i rodnic îl primește glia Și se-nfrățește cu pămîntul-tată... ...................................................................................... Eu te întreb, drumeț oprit în cale, Ce-ai ocrotit pe strune poezia : Ce-a mai rămas din cîntecele tale ? Tu, numai tu,...

POVESTE 1914 Cum stau acum și-mi număr a vremurilor salbă, Parcă-mi revăd în casa din satul de subt deal, Pe-un viet bunic din ceata de moși cu barba albă, Prin cari vorbește gura tăcutului Ardeal. Îl văd așa de bine... Îi flutura oftatul Subt bolta înfrunzită a nucului înalt, Cînd începea povestea : - Doi ochi avea-mpăratul... Dar de rîdea cu unul, plîngea cu celălait... Poveste minunată și tainică poveste, Șoptită în amurgul atît de stins și mut, Subt soarele de toamnă care murea pe creste, Cînd mi te-a spus moșneagul, eu nu te-am priceput. Dar printre anii tulburi, care-și sporiră-n cale Comoara lor de lacrimi în fiecare ceas, Nelămuritătaina înțelepciunii tale, Poveste bătrînească, în minte mi-a rămas. Și-abia tîrziu, odată, ți-am înțeles fiorul Și te-am văzut cum stărui și-nfricoșată crești, În clipa cea dintîie cînd mi-a atins piciorul Țărîna fermecată a țării românești. Atunci, în cutropirea furtunii fără nume, Cînd rîuri de văpaie îmi clocoteau prin sînge, Te-a luminat întreagă...

HORA VALURILOR                 I Vechea mea otravă, jale călătoare, Azi la malul mării te-am adus pribeagă, Cînd povestea noastră pe pămînt nu-l doare, Să mi-o știe valul, valul s-o-nțeleagă. Într-o clip-amurgul mi-a furat amarul, S-a pornit o undă alteia să-l spuie, Cîntecul meu tainic și-a pierdut hotarul, Cu talazul cade, cu talazul suie. Simt cum ondularea stropilor de apă Fremătînd departe glasul mi-l răsfrînge, Cum se sperge larga valurilor groapă, Cînd pămîntul tace, simt cum marea plînge. Viforul din mine prinde să pătrundă Pînă-n adîncimea apelor rebele, Și se orăvește fiecare undă De înfrigurarea patimilor mele... Cresc în pacea sării magice orchestre Din nepotolita volbură albastră, Și-mi azvîrl în goană noaptea la ferestre Fulgere răzlețe din vîltoarea noastră. S-a-mpletit un cîntec mare, fără seamă, Oceanu-mi cîntă horă ta grozavă, Undele te strigă, apele te cheamă, Jale călătoare, vechea mea otravă....

PRIBEAG Pe drumul meu pribegie Nu licăresc în noapte stele, Și, singură tovărășie, Port numai gîndurile mele. Cum s-au legat de mine-n largul Vîltorilor să mă petreacă, Par corbi cari țipă pe catargul Unei corăbii ce se-neacă...

SCRISOARE MAMEI În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș, Izvoarele îngheață în clinchete subțiri, Și caprele de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină calea iernaticei iubiri. Cred că pe masă vinul așteaptă-n adormire - E vinul roșu din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai, În vremurile-acelea săpate-n amintire C-o mamă grijulie și-un băiețel bălai. Oh, lumea cenușie cum se spărgea deodată Și năvălea într-însa al datinei popor ! - Strălucitoare capre cu lîna colorată Și toboșari de basme săltînd într-un picior. Și feți-frumoși cu stele de-oglinzi din tălpi în creștet, Și draci blajini, tot focul punîndu-și-l în joc, Și ursul cu dairaura purtînd cojocul veșted Și dorul de pădure purtîndu-l în cojoc. Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale Care-aduceau colinde la noi în lung convoi, Cînd ascultam la geamuri și palma dumitale Îmi mîngîia obrajii îmbujorați și moi. Azi e la fel, și vinul așteaptă-n adormire ; M-aștepți cu vin...