Poezia Marea Moartă de Octavian Goga

MAREA MOARTĂ




Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viață apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Și pe Marea Moartă nu vîslește nime.




Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceață flutură pe maluri,
Neștiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.





Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în calea pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.





Cîntec nu răsună, nu s-aud nici șoapte,
Țintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu știe.




Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aș crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gîndesc la tine și-nțeleg povestea...

Poezia Furtuna de Octavian Goga

FURTUNA




Deschide-ți fereastra spre mare,
Frumoaso, cu sînul de ghiață,
Deschide și uită-te-n zare,
Ascultă-i aprinsa cîntare
Și fură-i un strop de povață.




Le vezi, rotitoarele unde
Se-ndoaie supuse de frică,
N-auzi cum din neguri afunde
Năpraznic un strigăt pătrunde,
Cu zboru-i amurgul despică.





E ceasul de horă păgînă,
cînd vifor purcede din haos,
Îl cheamă eterna stăpînă,
Nenfrînta lui patimă-l mînă,
Și viforul n-are repaos




Priveștește-o cum sînu-i tresare,
Fiorul de dragoste-o sapă,
Se zbuciumă dornica mare,
Și geme, și țipă, și sare
Albastra mînie de apă.





Sălbaticul mire coboară,
Din trăznete-i cîntă chimvale,
Cu glasul lui bolta-nfioară
Și tremură unda fecioară
Cînd, mîndru, el stăruie-n cale.





Din fulgere are cunună,
Răsufletu-i cerul aprinde,
Un chiot de nuntă răsună,
Ca marea acum se cunună,
Te uită, în brațe-o cuprinde.





O sete nebună de viață
Departe-n văzduhuri s-așterne ;
Îndemnu-i o lume-l învață...
Frumoaso, cu sînul de ghiață,
De ce plîngi, cu fața-ntre perne ?...

Poezia Aeternitas de Octavian Goga

AETERNITAS


Pe boltă stele tremurate purced sfiala să-și aprindă,
Și ca o pasăre rănită se zbate biruitul soare ;
Noi stăm la mal uitați alături, cînd veșnica povestitoare
Nemărginirea ei și-o frînge în ochii tăi, ca-ntr-o oglindă.




Amurgu-și flutură-n albastru năframa cu argint țesătă,
Și tot mai rar își bate marea răsufletul domol de pace ;
Noi ocrotim atîta cîntec acum, cînd buza noastră tace,
Cînd mînile îngemănate se strîng și-și spun povestea mută.



Pribeag mi-e sufletul pe ape, și marea mi-e acum stăpînă,
Căci ne-am topit de mult visarea în uriașul piept de unde,
Ea ne-a-mpletit iubirea-n valuri, în depărtările afunde...
De-acuma, prinsă-n taina apei, nemuritoare-o să rămînă.




...Și ne vom stinge-ncet, femeie, ni-e scrisă moartea sub pleoape,
Dar va zîmbi întotdeauna senina veșniciei soră,
Va răsuna iubirea noastră în mîndra valurilor horă,
S-a legăna pe-aceleași unde, va plînge în aceleași ape.



Și poate-odată, într-o sară, tot ca acuma de albastră,
Cînd noi vom fi de mult țărînă, vor poposi doi inși la mare.
Neștiutori s-or prinde-n brațe, se vor strivi-n îmbrățișare
Și nu vor înțelege, bieții, că strîng la piept iubirea noastră.

Poezia Steaua Din Ochii Tăi S-a Speriat de Nichita Stănescu

STEAUA DIN OCHII TĂI S-A SPERIAT



Steaua din ochii tăi s-a speriat
Cerul era adevărat
ca atunci printre ierburi de mai
cînd tu-l știai





Să mai frîng un cuvînt ori un gînd ?
Crengile tac tremurînd...
...Cheamă-ți genele, arse de iele,
ce ți-au rămas lîngă ele





Stăpînă, stăpînă, mai cheamă și-un cîine
sau mai bine trei cîini

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Doar un cuvînt de-aș gîndi, mi-ar părea
arborii toți să se-nalță spre stea
ca niște mîini
vinete mîini...