Poezia Cătunul de Tudor Arghezi

CĂTUNUL



Cătunul s-a mutat tiptil, din zare,
În cimitirul lui, mai mare.
Ce s-a născut, pe rînd s-a și-ngropat
Și crucile-au intrat în sat,




Viori de lemn
Încremenite într-un semn.
Și au ieșit din sat pînă departe,
Lăsînd-i drumurile moarte.





Ia seama bine, dacă treci,
La încîlcitele și vechile poteci.
Să nu te-mpiedici de ciulini.
Morții-s acolo, ca-n cătun, vecini.




Tîrît în ploaie de ciubote grele,
Drumețul, noaptea, poate se se-nșele
Și, încercînd cîrligul pus la porți,
Să ceară găzduire de la morți.

Poezia Cătunul de Tudor Arghezi

CĂTUNUL



Cătunul s-a mutat tiptil, din zare,
În cimitirul lui, mai mare.
Ce s-a născut, pe rînd s-a și-ngropat
Și crucile-au intrat în sat,




Viori de lemn
Încremenite într-un semn.
Și au ieșit din sat pînă departe,
Lăsînd-i drumurile moarte.





Ia seama bine, dacă treci,
La încîlcitele și vechile poteci.
Să nu te-mpiedici de ciulini.
Morții-s acolo, ca-n cătun, vecini.




Tîrît în ploaie de ciubote grele,
Drumețul, noaptea, poate se se-nșele
Și, încercînd cîrligul pus la porți,
Să ceară găzduire de la morți.

Poezia De La Jii, În Drum de Tudor Arghezi

DE LA JII, ÎN DRUM


De la Jii, în drum, încoace
Nicio vatră nu mai coace,
Niciun coș nu scoate fum,
Cît îi țară, cîmp și drum.
În vetre-n niciunele
Nu-i aprins tăciunele.



Drumu-i lung pînă la Jii...
Vitele-au tînjit în iarnă
Mai mult moarte decît vii.
Abia calcă, se răstoarnă.
Una-i șchioapă, alta-i oarbă,
Toate-au chică, toate barbă.
De răbdare, de flămînde.
Au și coarne și-s și blînde
Și pe nemîncatele,
Binecuvîntatele !




S-au smerit bietele vite,
Parc-au fost călugărite.
Ochii-ntregi și ochii lipsă
Bat ca din Apocalipsă.
Rod în gard și-n cimitire
Lemnul crucilor subțire.
Pe la Sfîntul Nicolaie
Mai rămîn niscaiva paie
Și coceni, de cap de vită,
Pe o streașină belită.

Poezia De La Jii, În Drum de Tudor Arghezi

DE LA JII, ÎN DRUM


De la Jii, în drum, încoace
Nicio vatră nu mai coace,
Niciun coș nu scoate fum,
Cît îi țară, cîmp și drum.
În vetre-n niciunele
Nu-i aprins tăciunele.



Drumu-i lung pînă la Jii...
Vitele-au tînjit în iarnă
Mai mult moarte decît vii.
Abia calcă, se răstoarnă.
Una-i șchioapă, alta-i oarbă,
Toate-au chică, toate barbă.
De răbdare, de flămînde.
Au și coarne și-s și blînde
Și pe nemîncatele,
Binecuvîntatele !




S-au smerit bietele vite,
Parc-au fost călugărite.
Ochii-ntregi și ochii lipsă
Bat ca din Apocalipsă.
Rod în gard și-n cimitire
Lemnul crucilor subțire.
Pe la Sfîntul Nicolaie
Mai rămîn niscaiva paie
Și coceni, de cap de vită,
Pe o streașină belită.