Poezia La Zăvoi de Ion Pillat

LA ZĂVOI



Mă-ntorc la tine, Argeș, o, rîu de-odinioară,
Pe drumul de fînețe ce fuge printre clăi,
Dar unde mai sînt astăzi, să ție-aceleași căi,
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din cărioară ?



Și unde-i scăldătoarea în care ca un vrac
- Zăvoi cu păr de sălcii și ochi de apă vie -
Schimbai nisipu-n aur, cu varga de magie
A razei pogorîte pe cerul porumbac.



De două ori același nu m-oi scălda în ape,
Căci zilele de-a valma cu valul tău se scurg,
Și vacile bășțate de soare în amurg
Nu beau același Argeș cînd vin să se adape.



În cipciit, în clipot și-n șopot nencetat,
Alt rîu, din clipă-n clipă, te-a zămislit izvorul ;
Nebănuit ca dînsul mă naște viitorul -
Dar tu te chemi tot : Argeș, eu tot : Ion Pillat.

Poezia Cucul Din Valea Popii de Ion Pillat

CUCUL DIN VALEA POPII



În zori, ca poterașii, din văi șirag ies plopii.
Ascult de la răscruce cu suflet de haiduc
Cum cucu-n codru verde mă cheamă să mă duc
S-opresc la drumul mare norocu-n Valea Popii.



Pe flori, ca pe-o velință, stau de la cîntători,
Pîndind cu ochii lacomi din răsăritul rumen
Cum soarele sosește rotund, ca un egumen,
Și numără pe ceruri mătănii de cocori.



Pe cînd în cale-i lungă se roagă la toți sfinții,
Eu îl dezbrac de raze sub frasin și anin.
În luminosul cîntec de cuc, mă însenin
Pe valea-ntineririi și a făgăduinții.



Dar cucul, pană sură, nu s-a-ndurat să stea.
- Cu-cu ! aci în vale... Cu-cu sub dealuri zboară...
- Cu-cu ! și iar îmi scapă în zări o primăvară...
- Cu-cu ! și mai departe, copilăria mea...

Poezie Pădurea Din Valea Mare de Ion Pllat

PĂDUREA DIN VALEA MARE



O simți deodată toată, cu o cutremurare,
Cum stăpînește peste micimea ta de om,
Cum mii de trunchiuri albe și cu un singur dom
Fremătător - pădurea de fagi din Valea Mare.




Aicea omenirea te lasă pic cu pic :
Începi de traiu-ți silnic și strîmb să te desferici,
Înveți uimit, să intri în codri ca-n biserici
Și că mai sfînt pe lume nu poate fi nimic




Decît această pace în razele-nserării,
Cînd se tîrăsc, alături de netede tulpini,
Din arborii aievea alți arbori mai senini,
Sub frunzele cu glasul dumnezeiesc aș mării,




Și cînd, legîndu-ți pașii de cale, te-ai oprit
Sub fagii nalți, în templul adevărat al firii,
Ca un bolnav de suflet redat tămăduirii,
La jgheabul care curge cu șipot potolit.

Poezia Spre Izvorani de Ion Pillat

SPRE IZVORANI



Las povîrnișul viei să cadă-n praf de soare,
Și-ntr-un tunel de frunze umbrite brusc pătrund.
Atît de dreaptă fuge cărarea pînă-n fund
Cî văd, ca prin ocheanul întors de-o vrăjitoare,



Căsuțele răzlețe din satul Izvorani
- Mici capre cățărate pe-o rîpă de lumină
Prin nuci proptiți ca-n bîtă în strîmba lor tulpină,
Sub sarică frunzoasă de gîrboviți ciobani -



Și- arătări din țară, în stampe japoneze -
Ca o furnică neagră ce-mpinge albu-i ou,
O fată cum zorește, greu de urnit, un bou,
Nemaiputînd pe coastă cireada s-o urmeze.



Pe cînd din zarea serii ca namile, cu rost
Răsar, rănind amurgul ceresc cu corul frunții,
Pe rînd : albaștri, vineți, de aur verde - munții
Păzind de-acolo basmul copilului ce-am fost.