Poezia Cutemură-te, Pămînt ! de Eugen Jebeleanu

CUTREMURĂ-TE, PĂMÎNT !




A chefuit din nou grofeasca Hunie ;
Din turn, proptită-n coate, vitejească,
Își asmuți, în haite crunte, zbirii
Pe răzvrătiții-amarnici, să-i stîrpească :
Cîntec vechi, cîntec vechi.




Își scutura-n alcov, sus, clopoțelul
- În timp ce, jos, era ucis poporul :
Fecioara-aceasta-n veci batjocorită )
Bărbatul-tîrfă, el, provocatorul :
Cîntec vechi, cîntec vechi.




Se spulberă sămînța muncii noastre,
Durerea noastră peste țări răsună.
Iar ei trăiesc cum le-au trăit părinții,
Că-n pusta lor pustie-i pace bună :
Cîntec, cîntec vechi.




De mii de ani, sau poate mai demult
Își umflă-ntr-una nările. Nici cînd
N-a stat securea, n-a stat cîntat lor
Grofesc, - peste cutremure căzînd :
Cîntec vechi, cîntec vechi.




Ci zguduie-te azi, Pămînt, căci - iată -
Năroade turnuri vechi se prăbușesc,
Și pe însîngerate străzi frumoase
Ruinele stăpînii și-i strivesc :
Cîntec vechi, cînec vechi.