Poezia Fii Blestemat Cu Toții Ai Tăi ! de Eugen Jebeleanu

FII BLESTEMAT CU TOȚII AI TĂI !



Nu ești mîhnit de jalea mumii tale,
Nu de averile-ți cu boi și cu tarlala,
Ci de zdrobita țară-ți este jale,
C-o fură grofi și popi, din deal în vale.




Ți-i inima-necată de suspine,
Nu pentru pruncii tăi, nici pentru tine,
Dar ceruri s-au deschis, de jale pline,
Și-atît amar s-a adunat, mulțime.



Văi că nu poți să stai acum în frunte !
Viteaz, cumplit, plin de mînii ne-nfrunte,
În cugetul maghiar să poți pătrunde,
Să tremure dușmanul orișiunde.



Vai ce păcat de tine ! Ce păcat
De noi ! Tot ce-am păstrat, am strîns, și-am dat
Din mișelie,-i azi prunc lepădat,
Ce ne acuză, neînduplecat.



Dac-ai mai crede și-azi cu-nflăcărare,
Mai roșu ai fi ca vinul roșu-n soare
Și decît purpura strălucitoare,
Și decît orice nume roș mai tare.




De-ai mai putea, ce-ai mai izbi, ce-ai da
Jur împrejur ! Cum s-ar mai lumina
Maghiara noapte, cum ai mai tăia
Cu rima și cu spada, buba rea.



A vieții sare-ai fi : răzbunător
Al crimelor grofești ;-nalt protector
De grămătici maghiari, ne-ndurător
Biciuitor viteaz al tuturor.




Zadarnic vai, te zbuciumi mîniat,
Ți-i sîngele mereu mai subțiat,
N-ai ură-n tine cît ai vrea, turbat :
Cu-ntreaga-ți spiță-n veci fii blestemat !


1912