Poezia Cîntec La Fereastră de Tudor Arghezi

CÎNTEC LA FEREASTRĂ




Făptură-ndură-te-mprejuru-mi în fiecare ceas întreagă,
Acopere-mă-n flori și iarbă, ca un bordei,
Fără să-ncerce mintea mea să te-nțeleagă,
Silește-mă să te vizez de-a pururi și să te cînt în cor cu-ai mei.




Trimite-mi pasări la fereastră și rîndunele ziditoare
Să-și puie cuiburile-n ștreașini subt paza gîndurilor mele,
În puful nopții adunate, dintre cămin și-nvelitoare.
A și venit în colțul casei ochiul de-argint al unei stele.
S-au strîns copacii-s fața porții ca niște domni veniți pe jos,




Poftește-i vîntule, să intre și să se-așeze-n cîte-un jeț,
Să-mi povestească toată vremea ce s-a-ntîmplat cu Făt-Frumos,
Căci vîrful lor cunoaște viața și-a celui mai smerit drumeț.
Învață-mă, făptură, limba cu care floare și gîndac
Stau înțeleși în taina ierbii și se-nțeleg cu necuprinsul,
Și-nțelepciunea unui nufăr răsfrînt și oglindit în lac.




De ce-aș simți că suie vremea și n-aș opri-o pas cu pas,
Să văd că singură din urmă îmi dă năvală și mă curmă,
Cînd mi-ar ajunge, la suișuri, un bob de trup, un fir de glas
Și-un crin, în fund cu-o piatră scumpă, să-mi fac din el un cuib curat ?