Poezia Frunze Pierdute de Tudor Arghezi

FRUNZE PIERDUTE


Cinzeci de ani, de cînd încerci, mereu,
Condeiul, gîndurile și cerneala,
N-au mai ajuns să-ți curme, fătul meu,
Frica de tine și-ndoiala.




Te temi și-acum de ce te-ai mai temut,
De pagina curată și de rîndul,
Și de cuvîntul de la început.
Te sperie și litera și gîndul.




Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup și zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să și le vadă.




 La fiece cuvînt o șovăire
Te face să tresari și-ai aștepta.
Parcă trăiești în somn și-n amintire
Și nu știi cine-a scris cu mîna ta.