Poezia Hora de Ucenici de Tudor Arghezi

Poate-ai auzit de-o țară...
De țara lui Pierde-vară.

Și acel ce nu aude
Are-n țara ceea rude.

Ce-ai să-mi spui de Gură-cască ?
Cine nu-i să nu-l cunoască ?

Dacă te-aș fi întrebat
Despre Papură-mpărat ?

S-a dus veste,-aș fi răspuns,
Ca de-un drac de popă tuns.

Ia seama să nu te-nșeli,
Că trecem la socoteli.

Zece, șapte, nouă, una
Deopotrivă-s todeauna.

Ba pe cît mi se cam pare,
Nula e ceva mai mare,
Și un chil e cît un dram.
Bine. Nici nu m-așteptam.

Înmulțești ? Ca și cum scazi.
Ce-a dat ieri ? Ce dă și azi.

Cum e împărăția bună ?
Cînd sporește și adună.

Cum sînt puse oasele ?
La om, pe de-a-ndoasele.

Citești drept ? Dar scriu înors.
Pui muștar și iese orz.
Pui cartofi, ies toamna gîlci.
Piatra ce-i ? Un fel de zgîrci.



Despre măduvă și carne...
Niște copite și coarne
Și se vede pe copită
Potcoava nejumulită.

Ce-ți fac vacile-n pășune ?
Ce să facă ? Rod cărbune.

Ce e cercul ? Un pătrat.
Cum e unghiul ? Crăcănat.

Un cățel ? E un purcel.
Ce-i altfel ? Tot ce-i la fel.



Sînt acum încredințat.
Tînăru-i om învățat,
Zice Președintele,
Potrivindu-și dintele.

Și noi zise adunarea,
Ne-am făcut încredințarea.

Așa școală, frate-meu,
Parcă-aș învăța și eu.