Poezia Crăiasa Din Poveşti de Mihai Eminescu

 
CRĂIASA DIN POVEŞTI


Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe cîmpie ;


S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopții
Boabe mari de piatră scumpă.


Lîngă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,


Dîndu-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.


Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvînt al sfintei Miercuri ;
 

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De un cuvînt al sfintei Vineri.


Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.