Pagini
- Pagina de Pornire
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Contact
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți
- D-Ale Casei Canal pe Youtube
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Alimentația Copilului Mic
- Sfaturi Utile
- Poeții, Poezii, Fabule, Colinde, Pastele, Doine, Balade
Poezia Lacul Mihai Eminescu
LACUL
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă ;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept ;
Să sărim în luntrea mică,
Îngînaţi de glas de ape,
Şi să scap din mîna cîrma,
Şi lopeţile să-mi scape ;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blîndei lune -
Vîntu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune !
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lîngă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Postare
ANPC Termeni și Condiții