LA GURA SOBEI
Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăs, care vesel pâlpâiește,
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.
Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte carii trec pe punți de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care- ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lume albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncânta
E Ileana Cosânzeana! în cosiță floare-i cântă.
Pană-n ziuă stau pe ganduri si la ea privesc uimit.
Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
