Poezia Anul 1855 de Vasile Alecsandri

ANUL 1855


Dup-atâți răi secoli negri de dureri, de vijelie,
Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie,
Tu, an nou, ce ne vestești?
Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace,glorie, putere, libertate, fericire,
      Îndurările cerești?


Din noianul veciniciei ești tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
                    Să te blastem, să te-admir?
 Ești amic, sau tu faci parte din cumpliții ani de rele
Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea țării mele
                  O coroană de martir?


Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare,
Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare
                 Și cu suflet de român
Căci românule întocmai precum stâncele mărețe
Care-n valuri mărei furtunate și semețe
                Neclintite-n veci rămân.


Pe aceste mândre țărmuri sentinelă-naintată
Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată
            Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut brațul, i-au căzut armele rupte...
               O! puternic Dumnezeu!


Sunt destule-atâte chinuri! A dă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie și de glorie iubită
                   Pentru-acest sărman popor,
Pentr-o nație creștină care poart-un mare nume
Și în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
                 La un falnic viitor.


Fă ca anul care vine să aducă-un măndru soare,
Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
               Pentru neamul romînesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită !
El a fost și vrea să fie sentinelă neclintită
              Pe pământul strămoșesc !