SECERIȘUL
Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare,
Pe o scară de lumină se coboară de sub soare.
Aerul e-n neclintire, el devine arzător;Prepelița cântă-n grâie grierul cântă-n mohor.
În cel lan cu spicuri nalte au intrat secerătorii,
Pe când era înca umed de răsuflul aurorii.
Toți, privindu-i de departe, par că-noată-n galbin râu,
Fetele fără ștergare și flăcăii fără brâu.
Secerea, crai-nou de moarte, mereu taie, spicul cade.
Prepelița își ia puii și se duce; lanul scade.
Iar în urmă, holda mândră, răsturnată prin bucăți.
Se ridică-n snopi de aur, se clădește-n jumătăți.
Mai departe, lucrând iute, un flăcău ș-o fată mare
De tot snopul își dau gingaș o furișă sărutare,
Când o pasere măiastră, peste lan trecând ușor,
Zice: ,,Dulce-a mai fi pânea de la snopurile lor!"