COSITUL
Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
Ș-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte.
Iarba coaptă străluceste, ea se clatină la vânt,
Ș-a ei umbră lin se mișca în dungi negre pe pământ.
Iată, vin cosașii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă
Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă.
Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună,
Le clădesc apoi în stoguri și un stuh le încunună.
Mai devale-n cea dumbravă cu poiana tainuită,
Unde umbra pare verde și de flori e-mbalsămită,
Coasele sub teaca udă zinghenesc răsunător.
Din căpiță în căpiță dumbrăveanca saltă-n zbor.
Un flăcău, cosind deoparte, lângă-o tufă de sulcină,
Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcina.
,,Ce să fie?... Cuib de feară? ...O! minune!" zice el.
Și, zâmbind, se pleacă iute de culege... un cercel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...