Poezia Cositul de Vasile Alecsandri

        COSITUL


Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte,
Ș-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte.
Iarba coaptă străluceste, ea se clatină la vânt,
Ș-a ei umbră lin se mișca în dungi negre pe pământ.



Iată, vin cosașii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă
Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă.
Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună,
Le clădesc apoi în stoguri și un stuh le încunună.



Mai devale-n cea dumbravă cu poiana tainuită,
Unde umbra pare verde și de flori e-mbalsămită,
Coasele sub teaca udă zinghenesc răsunător.
Din căpiță în căpiță dumbrăveanca saltă-n zbor.



Un flăcău, cosind deoparte, lângă-o tufă de sulcină,
Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcina.
,,Ce să fie?... Cuib de feară? ...O! minune!" zice el.
Și, zâmbind, se pleacă iute de culege... un cercel!