Poezia Care-o Fi În Lume... de Mihai Eminescu

    CARE-O FI ÎN LUME...


-Care-o fi în lume și al meu amor?
Sufletul întreabă inima cu dor.


Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sînte și îngălbenite,


Va fi vitezia cu coif  de aramă
L-ale cărei flamuri patria te cheamă,


Ori va fi o dulce inimă de înger
Să mîngîie blîndă ale mele plîngeri?


L-am cătat în lume.Unde o să fie
Îngerul cu rîsul de-albă veselie?


Unde o să-l caut, mare Dumnezeu...
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?


Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul său,


Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu sufletul de înger, cu chip de femeie,


Dulce și iubită, sîntă și frumoasă,
Vergină curată, steauă radioasă,


Și să mă iubească, s-o iubesc și eu,
Să-i închin viața sufletului meu.


Dar ce rîde lumea? Ce rîde și suspină?
- Femeia nu estye ce crezi tu, nebune.


Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern
Și inima-i este blestemul etern,


Buza ei e dulce, însă-i de venin,
Ochiu-i te omoară, cînd e mai senin.


Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere,
Haina strălucită pusă pe durere.


Dar dacă e astfel, unde-i a mea zînă
Cu chipul de înger muiat în lumină ?


- N-a fost niciodată. De-a fost vre odată,
Atunci în mormîntul cel aripi senine,


De n-a fost - imagină-ți singur în tine
Un înger din ceruri cu aripi senine,


Pe care deodată cu sufletul tău
Pe lume-l trimise se sus Dumnezeu


Și care-nainte de-a-l întîlni tu.
În sufletul morții ființa-și pierdu.


Și cîntă pe-ăst înger de dulce amor
Și plînge-l cu jale și plînge-l cu dor ;


Din sufletu-ți rece tu fă o grădină
Cu rîuri de cînturi, cu flori de lumină ;


Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primbl- adese cu gînduri uimite ;


Alege-ți o cruce, alege-un mormînt
Și zi : Aici doarme amorul meu sînt ;


Și cîntă la capu-i și cîntă mereu :
Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu !