Poezia Te Duci... de Mihai Eminesu

           TE DUCI...


Te duci și ani de suferință
N-or să te vază ochii-mi triști,
Înamorați de-a ta ființă,
De cum zîmbești, de cum te miști.


Și nu e blînd ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tău este
Cu chip de marmură frumos.


În față farmecul palorii
Și ochi ce scînteie de vii,
Sunt umezi înfiorătorii
De lingușiri, de viclenii.


Cînd mă atingi, eu mă cutremur,
Tresar la pasul tău cînd treci,
De-al genei tale gingaș tremur
Atîrnă viața mea de veci.


Te duci și rău n-o să-mi mai pară
De-acum de ziua cea de ieri,
Că nu am fost victimă iară
Neînduratelor dureri.


C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci
Cu-a gurii dulci suflări fierbinți,
Pe frunte-mi mîna n-o s-o luneci
Ca să mă faci să-mi ies din minți.


Puteam numiri defăimătoare
În gîndul meu să-ți iscodesc,
Și te uram cu-nverșunare,
Te blestemam, căci te iubesc.


De-acum nici asta nu-mi rămîne
Și n-o să am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de mîne,
Ca mîni toți anii s-or urma -


O toamnă care întîrzîie
Pe-un istovit și trist izvor;
Deasupra-i frunzele pustie -
A mele visuri care mor.


Viața-mi pare-o nebunie
Sfîrșită făr-a fi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă-n brațe te-am ținut.


De-atunci pornind a lui aripe
S-a dus pe veci norocul meu -
Redă-mi comoara unei clipe
Cu ani de părere de rău!