PSALM
O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă
Dumnezeule, dar ce era să fac ?
Cînd eram copil mă jucam cu tine
și-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cîntările mi-au pierit,
și fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în țărînă, în foc, în văzduh și pe ape
Între răsăritul de soare și-apusul de soare
sunt numai tină și rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coșciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decît cu vieața,
mi-ai vorbi. De-acolo unde ești,
din pămînt ori din poveste mi-ai vorbi.
În spinii de-aci arată-te Doamne,
să știu ce-aștepți de la mine.
Să prind din văzduh sulița veninoasă
din adînc azvîrlită de altul să te rănească subt aripi ?
Ori nu dorești nimic ?
Ești muta, neclintita identitate
( rotunjit în sine a este a )
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.
Iată stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeți.
Iată e noapte fără ferestre-nafară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac ?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o lași în drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...