Pagini
- Pagina de Pornire
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Contact
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți
- D-Ale Casei Canal pe Youtube
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Alimentația Copilului Mic
- Sfaturi Utile
- Poeții, Poezii, Fabule, Colinde, Pastele, Doine, Balade
Plăcintă cu Brînză și Stafide
PLĂCINTĂ CU BRÎNZĂ ȘI STAFIDE
Ingrediente
Pentru aluat
- 200 g unt
- 100 ml smîntînă
- 1 lingură de zahăr
- 600 g făină
- 3 ouă
- sare
- coajă de lămîie
Pentru umplutură
- 3/4 kg brînză de vaci
- 100 g brînză telemea
- 4 ouă
- 100 g stafide
- 100 g zahăr tos
- coajă rasă de lămîie
- 1 lingură de unt
- 1 lingură de rom
Mod de preparare
Se lasă untul la temperatura camerei cîteva ore, apoi se freacă spumă
zece minute.
Se adaugă smîntîna și zahărul și se continuă operația pînă cînd
compoziția arată ca o cremă spumă.
Se pun gălbenușurile pe rînd, apoi se bat albușurile bătute spumă, puțină
coajă de lămîie rasă și un praf de sare și făină proaspăt cernută.
Se frămîntă un aluat tare, care se lasă să se odihnească la rece, timp în
care se pregătește umplutura : se freacă brînza de vaci cu brînza telemea
dată pe răzătoare, se pune peste amestec coaja rasă de lămîie sau de
portocală, se pun ouăle pe rînd și stafidele spălate și curățate de codițe.
Stafidele se lasă să stea cîteva minute cu o lingură de rom deasupra.
Amestecul se lasă la rece o jumătate de oră, iar cînd se folosește, se
adaugă zahărul și se omogenizează.
Se scoate aluatul și se împarte în două părți egale : se presară pe plașetă
de lemn, folosită în acest scop în bucătărie, cu făină, se întinde cu vergeaua
de lemn o foaie de mărimea tăvii de plăcintă.
Se întinde umplutura pe toată foaia de aluat, se acoperă cu cealaltă foaie,
se introduce tava în cuptorul fierbinte și se potrivește focul.
Se coace trei sferturi de oră, după care se scoate și se pudrează cu zahăr
farin și se lasă să se răcească o jumătate de oră înainte de a o tăia.
Se servește ca desert.
Postare
ANPC Termeni și Condiții