Poezia Înviere de Tudor Arghezi

ÎNVIERE

Statuia zveltă și-nsemnînd, se pare ;
Iubire, tinerețe sau credință,
Subt frunza toamnei cenușii dispare,
Întinsă-n șes pustiu velință.




Se mai ghicește mîna ridicată
Spre bolți, cum se ciopli  din început,
Un deget cerul fericit l-arată,
Care de stei fusese cunoscut.




Pămîntul se-așternu peste făptură,
Clipă cu clipă, neînduplecat.
Nemuritoare-n cripta lor obscură,
Tiparele statuii s-au păstrat.