Poezia Noapte de Octavian Goga

NOAPTE



        I

Tu, noapte tainică de vară,
Atît de dulce,-atît de grea,
Atît de plină de povară,
Din care lumi, din care țară,
Cobori azi la fereastra mea ?




Pe unde te-ai oprit în cale,
La care geam ai stat în drum,
Din ce grădini, din ce petale,
Se-mbină farmecele tale,
Cînd vii la pragul meu acum ?




Atîtea doruri călătoare
Cuprinzi la sîn și le alinți,
Pare c-o dragoste ce moare
Ți-a dat întreaga ei vîltoare
De patimi și de năzuiți...




Ca o broboadă de mătasă
Simt zvonul tău adormitor,
Ce blînd pe frunte mi se lasă...
Pesemne-ai fost la mine-acasă...




Cum treci azi, umedă de rouă
În trena ta de catifea,
Aș vrea cu mîinile-amîndouă
Să-ți sfîșiu haina asta nouă,
Să-mi fac o perină din ea...



            II


O, noapte, punte blestemată,
Durată-ntre pămînt și cer,
De-atîtea ori îmbrățișată
În setea noastră de mister...





Pe drumul tău, întodeauna,
Din preajma tîmplelor fierbinți,
De-o veșnicie-mi vede luna
Urcînd aceleași năzuinți...



Dar fiecare dimineață
Se frînge puntea ta de-argint,
Și de pe ea îmi cad în ceață,
Cad visurile și mă mint...


            III



De ce, nepricepută noapte,
Ți-ai stins luminile din cer,
De ce n-ai basme azi, nici șoapte,
Și fîlfîi plină de mister ?




De ce tresai înfiorată,
Cînd pe deasupra noastră zbori,
Și-n calea ta întunecată
Azi semeni groază și fiori ?





Pesemne undeva, departe,
Pierzarea s-a gătit de drum,
Ș-un braț aducător de moarte
Așteaptă să lovesc-acum...