PEAN PENTRU O TÎNĂRĂ
Numai despoiată de veșminte
să ridici, prietenă, rodia
din panerul de-argint, cînd ne bucură
prielnică zodia.
Numai astfel să consimți
în inima fructului să-ți adîncești
patima albilor dinți.
Numai astfel vădindute-te
cu gleznele tu să desmierzi,
alte dăți, buruieni și pietre și ierburi.
Poartă-ți, tînără, adevărul
pe unde se-nalță aracii,
prin vie, căci numai așa
te pot vedea și copacii
clipind din pleoape verzi.
Doar despoiată de orice veșmînt
să umbli prin rariști de veac,
prin holdele coapte, prin crîng, la izvor.
Numai astfel să calci pe mușchiul-covor
înfruntînd primejdia șarpelui
cu gîndul că șarpele este de leac.
Sunt multe încă potecile
spre ținta-alinării,
-Pierdut adăstînd într-o rînă -
vreau, întruchipare de vis, să te văd
prin văile mele pe calea-nserării,
sau ziua mergînd prin Eden la fîntînă.
Numai așa, la capătul drumului, urmelor,
se-nvederează în calma oglindă a lacului,
în ochii bătrînilor aștri,
legea pămîntului, tiparele, rarele,
întruchipate în sînii cari nu dezmint
rotunzimile urnelor
și-n rodii cari nu dezmint
rotunjimile sînilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...