Poezia 100 de Nicolae Labiș

100


În orașul dintre munți -
Ca știrbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rînjeau rănite.




Toamna munții-nvinețea,
Sevele-nghețau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste baligi, diamante.




Douăzeci și trei August
Prima pomenire vie
Și-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.




În orașul dintre munți,
Oamenii nu pricepură
Cît de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.





Prin noroiul de pe străzi
Defilau numai o sută,
Doar o sută de bărbați -
Sub a vîntului volută,
Steagul roșu vuvuia
Printre casele sărace,
Precum flamurile mari
Ale armiilor dace.





La ferești se închinau
Babele ca-n cimitire,
Alții clătinau din cap
Parcă a nedumerire,
Alții presimțeau sub cer
O schimbare nevăzută,
Și prin ploaie defilau
Cei o sută, cei o sută.




Trec o sută prin ruini
( Azi sînt parcuri și sînt case ),
Trec o sută, cîinii bat
( Azi, motoare zgomotoase ),
Trec o sută cadențat,
Stropi de glod pe strai s-anină,
Trec o sută, nouri cresc,
Dar sub nouri e lumină.





Trec o sută - ochi fierbinți,
Buze strînse-nvinețite,
( Pînă azi căzură mulți
Ori sub ploi, ori sub cuțite ).
Trec o sută pe asfalt
Șfichiuiți de ude ramuri
( Pînă azi crescură mulți
Din acei ce-au stat la geamuri ).




În orașul dintre munți,
Ca o apă-n soare suie
Oamenii pe strîmbe străzi,
Și-n stindarde vîntul vuie.
Ca o inimă pulsînd,
În mulțimea desfăcută
Se aud sonor pășind
Cei o sută, cei o sută.