Poezia A Mai Trecut O Vreme de Tudor Arghezi

A MAI TRCUT O VREME



Și-a mai trecut o vreme, și zeci de vremi, și sute
Și mii de vremi, pe număr, în șir, nemaiștiute.
Puterea-nscăunată a stăpînit cu jugul
Popoarele, pămîntul, gîndirea și belșugul.
N-ajunse-n luptă omul să biruiască firea
Că trebuie să între-n război cu stăpînirea.
De cum pășește insul din treapta lui afară
Nu mai e om ca tine, ci se preface-n fiară,
Și ins pe ins apasă îndată ce se suie,
Și-l răstignește-n cuie,
Și neamuri și popoare și mii de ani, întregi,
Au fost ținute-n lanțuri de slugi de regi și regi.
Un rege ce se cheamă în cronici Rege-Soare
Sta-n sfaturi cu șezutul sub tron pe o căldare.
Pe gaura din fund
Răspunsul Maiestății se deslușea rotund.
Curtenii ascultîndu-l din două voci odată,
Una ieșea vorbită, și cealaltă cîntată.
Curtenilor de viță li-i nasul surd și mut :
Nici oala, nici răsuflul din vînturi nu le put.
Prea măguliți în sine și fericiți să intre,
Ei află ce gîndește stăpînul și din vintre.
Dealtfel întodeauna și-ncins cu chiparoase
Și crini, un tron miroase
A stîrv, a murdărie, avutul strîns porcește
Îi dă trufie celui ce, prost, te poruncește.
Ohabnicele bunuri din danii și din ocini
Ajunseră să scoată duhori de grajd și cicini,
Și s-a întins leșinul și putreda duhoare
De le-a răbdat în suflet și cuget fiecare,
Un timp, cîteva timpuri. Mocirla adunase
Din loc în loc, să zacă, lăturile spumoase.
O dîră de mocirle legase între ele
Tărîmurile-nchise, palate și castele.
Puroaiele umflate, hrănite zmîrc cu zmîrc,
Au copt buboiul negru, înmugurit cu sfîrc,
Și-atunci, din țară-n țară,
Buboaiele, atinse de ac și foc, crăpară.