Pagini
- Pagina de Pornire
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Contact
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți
- D-Ale Casei Canal pe Youtube
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Alimentația Copilului Mic
- Sfaturi Utile
- Poeții, Poezii, Fabule, Colinde, Pastele, Doine, Balade
Poezia Numai Una de George Coșbuc
NUMAI UNA
Pe umeri pletele-i curg rîu -
Mlădie ca un spic de grîu,
Cu șorțul negru prins în brîu,
O pierd din ochi de dragă
Și cînd o văd, îngălbinesc ;
Și cînd n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar cînd merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec -
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cît e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lumea rea
Îmi tot închid cărarea.
Și cîte vorbe-mi aud eu !
Toții frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama la icoane,
Mătanii bate, ține post ;
Mă blăstemă : ,,De n-ai fi fost !
Ești un netot ! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane !''
Îmi fac de cap ? Dar las' să-mi fac !
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele !
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor -
Și fac ce vreau ! Și n-am să mor
De grija sorții mele.
Mă-ngroapă frații mei de viu !
Legat de dînsa, eu să știu
Că am urîtei drag să-i fiu ?
Să pot ce nu să poate ?
Dar cu pămîntul ce să faci ?
Și ce folos de boi și vaci ?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate !
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui !
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul !
Să-mi cînte lumea cîte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea :
Decît să mă dezbar de ea
Mai bine-aprind tot satul !
Postare
ANPC Termeni și Condiții