Poezia Testament de Tudor Arghezi

TESTAMENT


Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decît un nume adunat pe-o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei pînă la tine,
Prin rîpi și gropi adînci,
Suite de bătrînii mei pe brînci,
Și care tînăr, să le urci te-așteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.




Așeaz-o cu credință căpătîi
Ea e hrisovul vostru cel dintîi,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.




Ca să schimbăm, acum, întîia oară,
Sapa-n condei și brazda-n călimară,
Bătrînii-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Și leagăne urmașilor stăpîni.
Și, frămîntate mii de săptămîni,
Le-am prefăcut în versuri și-n icoane.
Făcui din zdrențe muguri și-n icoane.
Veninul strîns l-am preschimbat în miere,
Lăsînd întreagă dulcea lui putere.



Am luat ocara, și torcînd ușure
Am pus-o cînd să-mbie, cînd să-njure :
Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înnalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriel tale.




Durerea noastră surdă și amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultînd-o jucat
Stăpînul, ca un țap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am fumuseți și prețuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Și izbăvește-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptățirea ramurei abscure
Ieșită la lumină din pădure
Și dînd în vîrf, ca un ciorchin de negi,
Rodul durerii de vecii întregi.



Întinsă leneșă pe canapea,
Domnița suferă în cartea mea.
Slova de foc și slova făurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrățișat în clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Făr-a cunoaște că-n adîncul ei
Zace mînia bunilor mei.