INTERIOR DE SCHIT
Sufletul tāu e parc de stîlpi, la rînd,
Cu statui albe, sus, pe fiecare,
Încremeni-te cîte o mișcare
Ce-a obosit în piatrā și s-a frînt.
Cînd pasul îmi purcede prin grādinā
Furiș, ascult, în noaptea sunātoare,
Murmure cu silabe de luminā
Și vorbele de ceațā și rācoare.
De subt cerdacuri, rāzimat în coate,
Oprit sfiios, tācerea sā nu-nvii,
Aștept sā treacā satatuile toate
În drumul lunii albe, cenușii.
Pentru-ntunericul întins în tine
Am stele mici, pe care eu le pui
Sā strājuiascā-n lānci diamantine
Basmul tiptil și trist din visul lui.
Cîte-o statuie își aduce-aminte
De locul ei adevārat
Și se coboarā strînsā în veștminte
Pînā la capul celui aplecat.
Întinde mîna, piatrā, și tîhnit
Mîngîie-i-l cu palme de granit.