Poezia Acuarela de Ion Pillat

ACUARELA


Nu cuvintele purtate ca arginții
Vînturați din mînă-n mînă pe tejghele
Ar putea să mi te cheme-n ochii minții,
Rîu muntean, cu limpezimi de acuarele.



Cum să dau cu slove negre și tocite,
Jocul fraged : numai apă, numai soare,
Și frunzișul : spumă verde pe răchite,
Și lumina : aur sprinten sub picioare ;



Naltul cer primăvăratic care mînă
Sus la munte, pe ulmet și pe ariniști,
Norii albii și le adapă turma pînă
Vine seara cu-ale umbrelor nelinuști ;



Ridicîndu-se în noapte : vajnic taur,
Dealul care paște cer de stînjenei ;
Și zvîcnindu-și bobul mic spre cloșca de-aur,
Stelele zvîrlite-n zare - pumn de mei ;



Casele cu prispă scundă, stînd pe labe,
Suri zăvozi legați de drumurile-funii ;
Toate morile-n genunchi, ca niște babe
Ce albesc pe prudul gîrlei pînza lunii...



Cît aș vrea să uit de tot abecedarul,
Din tăceri să pot urzi păienjenușuri,
Să prind stele licărind pe-ntreg hotarul
Apelor încremenite-n luminișuri.



Și, în zori, în vorba-mi nouă să pătrunză :
Ceru-n aripi care cîntă arăturii,
Glasul apei, tactul morii, vîntu-n frunză,
Cucul, ritmic, ca și inima pădurii.