Fabula Nepotul Împrumutat de Anton Pann

NEPOTUL ÎMPRUMUTAT



Unul având un nepot
Sărac și lipsit de tot,
Vine într-o zi la el
Și să roagă-ntr-acest fel:
- Unchiule, bine mă știi
Că n-am coprins, nici moșii,
Bani nu mi-a dat Dumnezeu,
Să negustoresc și eu.
La multe mă cam pricep,
Dar n-am cu ce să încep,
Nădăjdia a m-ajuta
N-am decât la dumneata;
De aceea, unchiul meu,
Mă rog la Dumnezeu,
Să-mi dai cinci sute de lei,
Ca să fac negoț cu ei,
Ș-în jumătate de an
Ț-îi răspunz pân' la un ban.
Unchiul său s-a îndurat
La vorba ce l-a rugat
Și mâna sa ardicând
Îi arătă sus, zicând:
- Vezi acea oală din cui?
Eu ce am acolo pui.
Caută, și câți găsești,
Numărați să-i priimești.
Nepotul său, bucuros,
A dat pe loc oala jos
Și numărând a găsit
Tocma cât i-a trebuit.
Deci, luându-i, a plecat,
De unchiul său ajutat,
Și umblând în sus, în jos,
Să negustorea frumos.
Dar la numitul soroc
Nu s-a dus să-i dea la loc.
Nici unchiul său nu-i cerea,
Lăsând să-i dea când va vrea
Multă vreme a trecut,
Unchiul său tot a tăcut.
Deci nepotul socotind
C-a uitat, nepomenind,
Să duse la dânsul iar,
Cu aceleași vorbe chiar,
Văitându-se și plângând,
Multe nevoi arătând.
Cu rugăciuni pân' la cer.
Ca și alți săraci cum cer.
Unchiul său cel înșelat
Și d-al doilea rugat
N-a zis nimic, a tăcut,
C-a uitat s-a prefăcut
Și, iar spre cui căutând,
Arată oala, zicând:
- Acolo oricâți găsești,
Ia-i să negustorești.
Nepotul iar bucuros
A dat oala pe loc jos.
Dar dacă a căutat,
Nimic în ea n-a aflat.
Și cu părere de rău
A zis către unchiul său:
- Unchiule, iar o ardic,
Că nu e în ea nimic.
Deci unchiul său n-a ascuns,
Ci-îi dete acest răspuns:
- Apoi de când ai luat
Într-însa ai mai băgat,
Și ai venit iar să cei
Că să găsești și să iei?