Poezia Panta Rhei de Ion Pillat

Spumă, fulg, vînt, val, nisip și ploaie,
Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile și ani -
Totul se scurge, totul mă lasă, fuge și moare
În necuprinsul, în nesfîrșitul tău ocean.



Cum s-opresc fața mea în oglindă ?
Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi.
Vremea nălucă mă prinde în tindă,
Doruri uscate foșnesc prin vechile rochi.



Brațul iubitei, zîmbetu-i, păru-i,
Mîna le-atinge și trece prin fum.
Visul subțire în care mai stărui,
Vraja de astăzi, zorii, amurgul : flăcări și scrum.



Versul acesta îl vrei pe piatra veciei -
Ștearsă, tocită, nu ține nici vorbă, nici pas ;
Ard numai ochii sfinți ai Mariei
Tainic pe-al lumilor iconostas.