Poezia Poteca În Pădure de Ion Pillat

POTECA ÎN PĂDURE




Sub bolți de ramuri goale, singur, peste
Cărarea desfundată unde care
Cu boi în toamnă coborîtă lemne,
Urc greu priporul printre trunchiuri negre
Ce-așteptî încă mugurii zadarnic.
Sub pașii mei uscat foșnește frunza
Din alte veri și tot aud departe
Cum bate în trunchi mort cioc surd de păsări.
Sus printre crengi cer înnorat boltește
Tot plumb, și-n mine plumb pustiu adună.
Merg singur, apăsat, pe drumul umed
În care urma pasului rămîne.
Și trist mi se întipărește-n minte
Obrazul tău mereu, așa cum dorul
Nealinat mi l-a păstrat în suflet.
O clipă-l văd și iarăși mi se șterge
Cu forma pasului lăsată-n urmă.
De-acuma piere și cîrarea, numai
Poteca din pădure mă îmbie
Spre genele poienii. fără vrere
M-opresc uimit. Ești tu în alb, aievea ?
Ba nu, un prun sălbatic stă în floare
Și peste groapa iernilor mai cheamă
Plăpîndul chip al tinereții tale.