Poezia Țărm Pierdut de Ion Pillat

ȚĂRM PIERDUT




Mai suflă-n scoici prelung tritonii mării,
Sirena își mai stoarce păr de alge,
Zei goi și mai frumoși ca muritorii
Adastă încă pe un țărm cu soare.
Dionisos tot mai culege vița, tainic
Mai duce Pan o trestie la gura
Și tot mai cade binecuvîntarea
Lor grea de rod pe floare și pe turmă.
Ce a legat o dată pururi leagă -
Și cîntecul ce l-au pornit pe aripi
De vînturi nu-l oprește nici o vrajă...



Stau munți cu chiparoși pe cer, pe mare.
Păstorii de milenii zic din fluier.
Fecioare la fîntînă tot așteaptă,
De mii de ani, urciorul să se umple.
De mii de ani pescarii mai ridică
Pe luntre pînza lor triunghiulară...
Și valul vechi nu cade niciodată,
Dar alb de spume murmură într-una.
Nechează caii soarelui pe mare :
Întinerește lumea și lumina -
Și limpezită liniște se lasă,
Cînd ei tăcuți se pierd sub cerul zării
În umbre potcovite cu lumină.
Și pretutindeni fumul se ridică
Crescînd în tremur pașnic de tulpine
Din ruguri pentru jertfa hotărîtă.
Dar trei flăcăi ținîndu-se de mînă,
Pe cînd deoparte unul cîntă-n frunză,
În armonia zilei și a umbrei,
Pios ritmează pasul fericirii,
Și altul dintr-un laur rupînd ramuri,
Stă singur și senin se încunună,
Privind cu ochi eterni la cer, la mare,
La jocul fără seamăn al luminii
Pe dimineața nencepută-a lumii.




Și zei cuminți păzesc la stăvilare
Ca vremea potolită să rămînă,
Cu val curat purtînd pămîntul și ceruri ;
Veghează zei puternici să nu scape
Fugara și nebuna să nu-nfrîngă
Eterne legi, surpînd în haos totul.