Poezia Dormi ! de Mihai Eminescu




                    DORMI !



De ce te temi ? au nu ești tu cu mine ?
Las` ploaia doar să bată în ferești -
Las` vîntul trist prin arbori să suspine,
Fii liniștită tu ! Cu mine ești.


Ce te-ai sculat și uiți în podele ?
Uimită pari și pari a aștepta.
Nu poți vedea cu ochii printre ele -
Vrei să-ți aduci aminte de ceva ?


Lasă-te-n perini - eu îți voi da pace.
Dormi tu - și lasă să rămîn deștept.
Pe cînd citesc, întodeauna-mi place,
Din cînd în cînd să cat la tine drept,


Să văd cum dormi...să te admir cu drag...
Cu gura-abia deschisă-ncet respiri,
De pe condei eu mîn-atunci retrag.
Pătrunde pacea tristele-mi gîndiri.


Frumoasă ești... o prea frumoasă fată.
Ca marmura de albă-i a ta față.
Îmi vine să alerg la tine-ndată
Ș-astfel cum dormi să te cuprind în brață.


Dar te-ai trezit... păcat ! și nu mă-ndur.
Dormi liniștit c-un braț pe după cap.
Din cînd în cînd cu ochiul eu te fur,
Din cînd în cînd din mînă cartea scap.


Și-s fercit... Pulsează lunga vreme
În orologi cu pașii uniformi...
De ce te temi ?Cu mine nu te teme !
De nu te culci, te culc cu sila... Dormi !



Postare

  ANPC Termeni și Condiții