Poezia Fata Morarului de George Coșbuc

FATA MORARULUI



Sub plopii rari apele sună
Și plopii rari vîrjîie-n vînt,
Iar roata se-nvîrte nebună !
Eu stau la covată și cînt,
Și-n ochii mei lacrimi s-adună.



Așa-i de-ntunerec afară !
Din cer un iad pînă-n pămînt.
Eu cînt tot un cîntec d-aseară
Și-așa mi-e de silă să-l cînt,
Eu tremur și n-aș vrea să-l cînt,
Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară



O, stînge-te, lampă, te stînge !
Că brîul de-ncins mi-a fost lung,
Dar brîul meu astăzi mă strînge,
La copcii cu greu îl ajung !
Așa de cu greu îl ajung,
Și-n copcii el trupul mi-l frînge !



Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă,
Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu !
Obrazul ascuns sub năframă
E martur amarului meu :
Tu n-ai băgat încă de seamă !



Sub plopii rari apele sună,
Și plopii rari vîjîie-n vînt,
Scot hohote parcă să-mi spună
În rîs, ce nemernică sînt !
Ce rea, ce nemernică sînt,
Iar apele-mi strigă : - ,,Nebună !''



O, macină grîul mai bine
Și-nvîrte-te, roată, mereu !
Că lumea se-nvîrte cu mine,
Și vreu, și eu știu ce vreu !
Ba lasă, că știu eu ce vreu :
Aș vrea să fiu, roată, supt tine !



                                     16/28 aprilie 1889