Poezia E Advocat de Tudor Arghezi





E ADVOCAT



E advocat vestit, dar cam peltic.
Avea ceva subt limbă,-ncă de mic.
De cînd umbla cu gîștele prin sat,
Nebănuit că iese un mare advocat.
Dar gura slută poate fi o vină,
Dacă citezi din greacă și latină,
Și dacă te vădești în stare
Să aperi cu doi clasici un hoț de buzunare ?
O mare aperi pledoarie dezleagă și păcatul,
Că hoțul își împarte venitul cu-advocatul.




Cînd s-a întors bursierul cu doctorat în țară,
Nu sînt cinci ani, stătea pe dinafară,
Și n-avea nici pingelele întregi
Neîntrecutul tînăr om de legi.
Dar și-a-nțeles chemarea bine
Și a făcut și el ce se cuvine,
Cînd n-a avut nici pat, nici blid,
Ca să ajungă-ntîi ,,băiat de Stat”,
Și mai tîrziu de-așijdea ,,bărbat”.
A stat ce-a stat la colț, și-apoi lungit,
Și ceasul care sună la vreme i-a sosit,
Și n-a sunat dogit.




Cel mai isteț flăcău, din opt copii,
În cîțiva ani făcuse trei moșii,
Sătean de mămăligă și de ciorbă lungă,
Știuse să se facă ciocoi și să ajungă.
Și-a mai ales și-o specialitate :
Moșia cîștigată-n proces pe jumătate.
Ca să cîștige-n fals moștenitorii,
Erau mobilizați toți autorii,
Franțuzi, germani, romani și toate
Textele lungi de prin antichitate.
El aducea, de-acum și din anțărți,
La Curte, o căruță de secretari și cărți.
Era o bucurie și-o mare sărbătoare
Cînd maestrul, opt ceasuri în picioare,
Aplaudat de domni și de cucoane,
Mai dobîndea o mie de pogoane,
Un nou conac, o moară, un rîu și un suhat,
C-un testament din patru sau unul fabricat.




Dintr-un proces ieșise-n capitală
Și-o casă boierească și mare cît o școală.
Biurouri, cu intrări și cu ieșiri,
Ca tihna, de tăcute, a unei mînăstiri.
Uși leneșe pe ghinduri, cu căptușeli de piele,
Umplute cu saltele,
Și secretari cu-o treabă fiecare,
Dactilografe, secretare,
Dulapuri de arhivă, cu dosare.




Hoțiile sublime, afaceri așa-zise,
Sînt studiate-n tihnă, cu ușile închise,
Concesii și contracte, cu drept de monopol.
O simplă neghiobie le poate da de gol.
Mascate de-o nevoie de Stat, de vreo uzină,
Se-ntîmplă tîlhăria să iasă la lumină.
Un deputat mai gureș sau cu principii sfinte,
Uitat să-și ia răsplata tăcerii dinainte,
Amenință să scoată-n vileag, la timp, neuns,
Urzeala și tertipul cu meșteșug ascuns.
O izbucnire-a bubei lăuntrice, deodată,
Ar mai mînji și fețe părute fără pată.





Un zvon, cîndva, făcuse pe omul de onoare,
Încrezător în șefii mai mari, să se omoare.
Cînd zvonul ar ajunge știut întemeiat,
Puroiul s-ar întinde și-n sus, pînă-n Palat.
Dibaci să o strecoare prin Cod, maestrul știe
Să piardă o cărare ce duce-n pușcărie.
Rețeta îi aduce în lada din altar
Alt aur, milioane, pachete numerar.






Maestrul e și-un mare gospodar.
El cheile cămării le poartă-n buzunar,
La tribunal, la Curtea de Apel,
Casație, condilii și-n minister, cu el.
Se teme, jupîneasa, că-n lipsă, sa-r putea
Să-i fure-o linguriță de zahăr și cafea.
De trebuie să-i facă vre unuia vreo plată,
Astupă cu spinarea, în ușa-ncet căscată,
A cassei lui de fier,
Lăuntricul mister,
Grămezile de suluri și hîrtii
Albastre, cîte-o mie, în vraf, cîteva mii,
Că s-ar putea vreadată să-i ceri să te-mprumute
La mare trebuință, cu lei vreo două sute.
El se păzește bine de-asemenea-ntîmplare,
Plîngîndu-se întruna că e sărac și n-are,
Clădit pe temelia unui tarif robust.





Ca să-și admire capul, și-a ridicat un bust
La poarta din grădină, cu toate că îl doare
Că nu-i în uniformă de general călare.
S-ar potrivit cu calul sau iapa minunat,
Căci e, din plămădeală, bărbat răscăcărat.
Mai e și om de artă, poet, bibliofil,
Și simțitor la toate, încă de mic copil.
Cînd alți copii scursoarea pe buze-o ling și-o-ngi
El și-o ștergea cu palma, ștergîndu-și-o pe zid.
Biblioteci legate îl căptușesc păreții,
Împodobiți de rame ; portretul tinereții,
Icoane și tablouri, covoare țărănești,
Și porțelanuri rare, chineze ; tăvi și cești.
În mijlocul odăii, un crucifix splendid
I-arată legătura cu omul răstignit.





De ziua lui, poftește la masă pe confrați,
Și ei primesc să meargă, deși se știu furați ;
Căci trebuie. Maestrul stă bine-n lumea mare
Și poate-avea nevoie de-o proptă oarecare.
După ospețe, jocul de cărți îndătinat
Plătește cu dobîndă ce bei și ce-ai mîncat.
Maestrul, orice-ai face, cîștigă el la joc,
Că are pe subt masă și-n mînecă noroc.
Tu-ți pierzi pe-ncetul banii, dar el te împrumută
Din ce-ai pierdut cu-o sumă de-asemenea pierdută.
Beția pătimașă te prinde și te fură
Și ea, ca și maestrul, la cărți și băutură
Încît cu punga luată mai faci și datorii,
Și-un mezelic la țuică te ține zece mii.
Și jaful măsluirii pe față este-n stare
Să fie datorie, numită de onoare.
Se poate ca la termen să n-ai destul bănet.
Atunci îi lași inelul și ceasul amanet.





Bătrînii lui, părinții, încep să se-ncovoaie.
Cojocul le miroase a brînză și a oaie.
Ei vin de zece poștii, în car, la București,
A-și mai vedea vlăstarul, și-aduc de-acasă mvești,
Că leagă bine grîul, săcara și ovăzul,
Că tremură moșia de spic, cît ține văzul,
Că vacile-s frumoase, dau scroafele să fete,
Și cînd vorbesc cu ,,Dînsul” nu îi mai zic ,,băiete”;
Ci ,,Domnule Ministru” nu îi mai zic ,,băiete”;
Și el primind sfiiala parc-ar primi parale,
Părîndu-i rău că plata acesta-ntîrziată
Nu poate fi în palmă, ca banii, numărată.
Obîrșia-l jignește, că din opincă vine,
De taică-su-i cam silă, maică-sa rușine,
Doi bădărani de țară, croiți ca din topor,
Lăsînd duhori de cocini, de grajd și de dohor.
Ar da cîte odată bătrîna să-l sărute,
Dar buzele-i sînt parcă-nghețate și cusute,





De cînd le-a spus feciorul lor drag, să nu se știe
Cumva,-n bucătărie,
Cum că ar fi părinții conașului temut.
I-a spovedit de asta demult, de la-nceput ;
Să spuie cuconiții și slugilor că fac,
Ea-n curte, el în staul, o slujbă la conac.





De-o vreme, advocatul golan, de pînă ieri,
Dorește să se retragă din neamuri de boieri.
A pus să se găsească un zapiș, vreo hîrtie,
Să-i dovedească spița de veche boierie,
Cu slove-ncîrligatem chirilice, și, poate,
Cu stemă, șoim sau cioară cu ghiare, jumătate,
Alăturea de-o spadă și-un ciof vîrît în scurt,
Să-i facă și pe plicuri trecutul cunoscut.




Așa se face, măre, că bietul de șăran
Rămîne singuratec, uitat din an în an.
Odrasla lui stricată îl ține, ca pe vite,
Să tragă-n jug la moara lichelei ciocoite.






Postare

  ANPC Termeni și Condiții