Poezia Pe albumul D-nei Z. de Vasile Alecsandri

PE ALBUMUL D-NEI Z.



Sînt ore de jale fără mărginire,
Cînd sufletul simte dor de pribegire


Ș-ar vrea ca să treacă de-al lumei hotar,
Scuturînd din aripi al vieții amar.


Dar sînt și pe lume ore fericite
Atît de frumoase și-ndumnezeite,



Cît îngerii însuși din cer se cobor
Și dau pentru ele nemurirea lor.


Tu, a țării mele fiică mult iubită,
Mamă cu durere, inimă cernită !


Ah! din a mea țară de ce vrei să zbori,
Ca floarea din cîmpuri, ca roua din flori ?


Știu bine că cerul te-ndeamnă în taină
S-anini pe-ai tăi umeri albastra lui haină.


Știu că suveniru-i dulce și senin
Naște-ades în peptu-ți un amar suspin,


Căci el te îngînă și ziua și noapte
Cu-ademeniri scumpe, cu duioase șoapte,


Și-ți arată-n stele, ca să zbori la ei,
Doi copilași gingași, doi albi îngerei...


Cerul n-are milă !... el în veci răpește
Tot ce-n viața noastră ne înveselește,


Visuri, tinerețe, flori și copilași,
Ai inimei noastre oaspeți drăgălași.


Astfel te atrage acum și pe tine
Spre a sale plaiuri cu cerești lumine,


Unde se înalță tot ce pre pămînt
E mai scump, mai gingaș, mai frumos, mai sfînt !...


Dar cînd te atinge negrul vînt de jale,
N-auzi totodată glasul țării tale,


Acel glas cu lacrimi ce-ți zice uimit :
„Fiica mea aleasă, o ! suflet iubit !


Patria cerească este o minune,
Ce ochii răpește și mintea răpune


Prin a sale raiur pline de-ncîntări,
Unde copilașii rîd în dismierdări.


Nu e destul însă că i-ai dat doi îngeri ?...
Ah ! n-asculta glasul nopților de plîngeri ;


Căci și eu am raiuri, și eu te iubesc,
Și eu pentru tine vreu să înfloresc,


Tu să fii în sînu-mi atît de ferice,
Dor să nu-ți mai vie de-a zbura de-aice !”