Poezia Strofe Despărăchete de Vasile Alecsandri

STROFE DESPĂRĂCHETE

                   I


In pulberea dusă de vînturi
Sub pașii noștri călători,
Cîtă-i luată de pe flori
Și cîtă, vai ! de pe mormînturi !
Voi, ce purtați cupa la gură,
Ah ! deșertați cupa deplin...
A morților cenușă sură
Presară-ades dulce vin !

                  II

Înger căzut ! înfipt-ai piciorul tău în tină,
Mișcînd din vreme-n vreme aripele-n lumină.
Putea-vei scăpa oare din glodul ce te-a prins ?
Vai ! chiar pe-a ta aripă noroiul s-a întins !

                  III

Privind fără-ncetare prostia omenească,
De lung urît cuprinsă, Esternitatea cască !

                   IV

Din crinul palid ce cade, moare,
Alt crin răsare viu pre pămînt.
Tu, copiliță, ai murit floare
Ș-ai zburat, înger, de pe mormînt.

                    V

Cînd ochiul se deschide în faptul dimineții,
Cu razele luminei unește pe-ale vieții,
Și cerul și pămîntul în el se întîlnesc
Și-n dulce oglindire voios se înfrățesc.

                     VI

Te-ai dus în raiul cu dulci lumine,
Dar nu ești moartă tu pentru mine !
Eu jumătate sînt în mormînt,
Tu jumătate ești pe pămînt !

                      VII

Sculptor cu mînă aspră ! Acel care-n urgie
Sculptează Libertatea în formă de sclăvie,
Ca trist fior de moarte se strecură prin lume
Și chiar mormîntul rece respinge al său nume.

                       VIII

Mărețul rege, mîndru de sceptrul său puternic,
Ce-apasă fruntea goală pporului nemernic,
Se crede deopotrivă cu însuși Dumnezeu !
Un singur om pe lume înfruntă visul său,
Zicîndu-i : „Tu ai sceptrul cu care săpi pămîntul,
Eu, cioclu, am lopata cu care-ți sap mormîntul !”