Zapaciti.ro: octombrie 2014

Poezia Oltenii Lui Tudor de George Coșbuc

OLTENII LUI TUDOR

Vine-un chiot dinspre munte.
Vine freamăt din păduri -
Tudor Domnul vine-n frunte,
Cu mulțimea de panduri !
Iar din Jiu, din apă sfîntă,
Iese cîntesc vitejesc,
Și cu glas de surle cîntă
Tot poporul românesc.

Las' să-i sune surle-n țară,
Să-și adune-olteni destui,
Țara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui -
Mîndra patrie română
Nu sub braț de oameni slabi,
Ci voinică și stăpînă
Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,
Cîrduri negre se-nvîrtesc,
Și se zbat de-atîta sete
Și de foame se izbesc:
N-au s-aștepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi -
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toți răzbunătorii tăi !

Cine vrea părtaș să fie
Dreptului pe-acest pămînt
După Tudorian să vie !
Că-i trimis de Domnul sfînt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuși s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat și ei mereu.

Ridicați, români, Dreptății
Steag cu sfîntul George-acum !
Sfintei Legi și Libertății
Faceți-i odată drum !
Cine nu-i cu voi să știe
Că izbit va fi de voi,
De cei strașnici în mînie
Și din leagăn de eroi.

Domnul Tudor să trăiască !
Sus cu toții, pui de lei,
Pentru țara românească,
Pentru drepturile ei !
A-mbrăcat cămașa morții
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorții,
Va trînti tiranii jos !

Poezia Oltenii Lui Tudor de George Coșbuc

Poezia Cîntecul Cel Vechi Al Oltului de George Coșbuc

CÎNTECUL CEL VECHI AL OLTULUI

,,Vine, tată, Oltul mare ;
Malul stîng de-abia-l zăresc !”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că, Români de cînd trăies,
Oltul tot la piept ne are
Și-i al nostru și ne știe
Și nu bate cu mînie
Malul cel băsărăbesc.
Vine mare, las' să vie
Că ni-e sol dumnezeesc.”

,,Vine, tată, Oltul mare
Brazi trăsniți rotogolind.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Și n-au inimă să-l treacă
Și speriați se-ntorc și pleacă
Cu noi horă nu se prind.
Las' să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mîntuind.”

,,Vine, tată, Oltul mare,
Și cu sînge-amestecat.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că mulțimi de oști tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfînta cruce ;
Oltul capul le-a mîncat !
Las' să vie, să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.”

Poezia Cîntecul Cel Vechi Al Oltului de George Coșbuc

Poezia Pentru Libertate de George Coșbuc

PENTRU LIBERTATE

Plîngem, da, că prea ne doare !
Nu pe noi ! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un cer cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin !
Plîngem cu copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormînt
Îți încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfînt.
Plîngem, da, și strîns ne strîngem
Lîng-olaltă, cîți sîntem,
Dar să știți că nu ne plîngem
Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniți, prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții !
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă ;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă -
Dar n-o cereți de la noi !
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
Că noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.

Blăstemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept -
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mîna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mîndriți cu ce-ați adus :
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus
Nici eternul Domn ! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern !
Deci bi-e binecuvîntată
Și la voi va fi-n etern !

Lumile-au văzut mirate
Cît de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Făr' de milă oameni goi !
Dar și pentru noi rămîne
Timp - ah, cine poate ști !
Șuierul acesta mîne
Cînt al lui Tirteu va fi !
Iar din lanțul ce-azi ne strînge
Pot să iasă spăzi, și pot
Spăzile să vadă sînge,
Nu de-al nostru însă tot !

Și sfîrșitul tău veni-va
Azi ori mîne, ori mai apoi !
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vro doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați ?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați ?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

Poezia Pentru Libertate de George Coșbuc

Poezia Dunărea Și Oltul de George Coșbuc

DUNĂREA ȘI OLTUL

Dunărea vorbea cu Oltul :
,,Tu, copile drag al meu,
Zbiciumat tu vii la vale
Tulbure mereu -
Plouă mult la voi la munte,
Sate și cînpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci ?

,,Rup și maluri cîteodată
Și fac holdele de pier,
Iar cînd plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfîntă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de cîte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat !

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.

Vezi și-aci poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mîndre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc -
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc !

Eu de unde vin, mîhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci, de unde vin, e spaimă,
Groază și fior.
Tot români sînt și pe-acolo,
Neam români sînt pe-aici adus,
Dar pe gîtul lor și astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițe stau.
Sfînta libertate este
Nume gol pe-al lor pămînt :
Cei nedrepți sînt cei puternici
Singuri au cuvînt !

Ah, de mila lor, eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mai, și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu,
Că mă simt de-atîta jale
Tulbure mereu !”

Poezia Dunărea Și Oltul de George Coșbuc

Poezia Imnul Studenților de George Coșbuc

IMNUL STUDENȚILOR

Cîntînd libertatea și numele sfînt
Al țării străvechi și-al acestui pămînt,
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost
Cîntămu-i supremul ei cîntec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinși de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el
Lumina ni-e țintă și binele țel -
Trăiască-ne țara și neamul !

Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus
Jurat-am pe tot ce strămoșii ne-au spus :
Unire-ntre frați și pe Domn să-l iubim
Și-altarul de jertfă-al națiunii să fim
Și sufletul neamului nostru.

Iar dacă potrivnicii numelui tău
Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău,
Ridică-te mîndră și nu te-ngrija
Căci inima noastră e inima ta,
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, Mamă.

Iar dac-ar pieri de pe-ntregul pămînt
Iubirea de neam și-al credinței avînt :
Azilul lor veșnic găsindu-l în noi
Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari și mai trainice lumii.

Poezia Imnul Studenților de George Coșbuc

Poezia Terține de Ion Pillat

TERȚINE

Cu păru-n ochi și soarele în păr,
Era ca un pîrîu într-o pădure
De mladă nouă : taină și-adevăr.

Și aplecat pe trupu-i, să mă fure
Șuvoiul timpului, lăsam setos
Tot sîngele ei tînăr să murmure.

În jocul nebunatic și sfios
Cu doi fălcoi vînai sărind călare,
Pe strîmte căi, prin crîng de abanos,

O roză porumbiță în pierzare,
Și sîngele-i cu focuri de rubin
Pătă un pat de nori deschis în zare

Cînd steaua Venerii se-aprinse lin.

Poezia Terține de Ion Pillat

Poezia Vechime de Ion Pillat

VECHIME

Au pălit tălăncile oilor la perdele...
Mi-au liniștit vîltoare și tumult.
Rămîn la foc de tîrlă, pe sub stele,
Șoptirea stufărișului s-ascult.
Aștept la focul inimii prea grele
Întoarceri de cucoare, vremi de mult,
În deslușiri de zile tot mai rele.

Aicea de cînd țara și gorganul
Tînjesc de greața veacului meu slut,
Mi-nșel sub semnul cerului aleanul.
Străin în propiu-mi sînge, am șezut
Cum odihnește oaia și ciobanul.
Am suflet din vechime - l-a-ncăput
Cu zeghe fără margini Bărăganul.

Pierdut, arar, tălăncile se-ngînă...
Mai pîlpîie din jar un foc scrumit.
Cad zodii în adîncuri de fîntînă
Pe-o cumpănă de suflet părăsit -
Mi-am strîns nevoi și griji în țarc de stînă.
A fulgerat tot ceru-n răsărit,
Și trîmba vremii vînt de spaimă mînă.

Răzbat potop furtunile-n puhoaie,
Sub bici de foc fug norii herghelii,
În bezna vijeliilor șiroaie
Ogor și sat se sting de pe cîmpii.
Stă suflet sub vremi și se îndoaie,
Și-n scîba lui se-ntreabă de-o să vii
Iar, soare sfînt, pe turma cu cioaie.

S-au mistiut, s-au dus în lumea largă !
O geană de lumină crapă-n zări.
S-a șters din leat ce scris e să se șteargă -
Dă iarba-n cîmp, sub cer se-ntind uitări.
La stuful din perdele miei aleargă,
Și aripi prind seninu-n fremătări...
Tălănci de oi dau inima să-mi spargă -

Vecia mea mă strigă peste zări.

Poezia Vechime de Ion Pillat

Poezia Destin de Ion Pillat

DESTIN

Timp înghețat și lacăt fără cheie
La poarta universului,
Ovalul tău, oglindă, vreu să-mi steie
Simbolul pur al versului.

Cu stranii limpezimi de-nfiorare,
Ca apele văzduhului
Adîncul ți-l sporești din zare-n zare
În necuprinsul duhului.

Răsfrîngi din foc de patimi numai rază
Senină cum e soarele.
Se frîng de farul tău, de mai cutează,
Și vîntul, și vîltoarele.

Orb veacul stă sub negura ce-l leagă,
Să-și suie-n slăvi clipitele,
Dar tu pe veci te șlefuiești întreagă,
Cum te-au menit ursitele.

Poezia Destin de Ion Pillat

Poezia Singur de Ion Pillat

SINGUR

Limpede suflet, turbure sînge al meu
Cum puteți oare trăi împtrună ?
Gemeni din naștere, dușmani mereu,
Duhul și lutul pieziș vi se-adună.

Cum puteți vajnic pe moarte-ncleștați
Ține această strîngere stranie ?
Taci ți te miră - poate sînt frați !
Înfricoșată taină și danie.

Turbure sînge, unde mă duci ?
Valuri de neguri, blestem, otravă !
Limpede suflet : cîntec de cruci,
Rîs de copil, lumină suavă !

Veșnică navă, vamă de-o zi,
La țărm peste vreme cine v-așteaptă ?
Sînge și suflet, cine-o primi
Strîmba asîndă, cumpăna dreaptă ?

Poezia Singur de Ion Pillat

Poezia Prezență de Ion Pillat

PREZENȚĂ

Între oglinzi și umăr lîngă umăr
Cu mine, mă privesc la infinit :
Multiplicat ecou ce m-a orbit,
Sau adevăr, pe-același cînd îl număr.

În transparențe reci de teoreme
Oglinzile opuse îmi deschid
Pe oceane legănate-n vid
O geometrie vie de poeme.

O, timp invers ! O, clar afund de ape
Lovite-n digul sufletului dur !
O, val lăuntric, sare și azur,
În care numai lacrima încape !

Cu gemenii din mine pribegiți,
Oglinzi pustii, de ce să mai mințiți ?

Poezia Prezență de Ion Pillat

Poezia Necunoscuteii ( III ) de Ion Pillat

NECUNOSCUTEI ( III )

Cînd zorii tăi se-aprind în dimineață,
Îmbrac, tăcut, o noapte tot mai grea.
Și văl de stele dacă tragi pe față,
Un soare sec și sterp e soarta mea.

La antipod ne-a rînduit destinul :
De-mbătrînesc, întinerești în schimb ;
Plăcerea ți-e părtașă, mie - chinul,
Adormi zîmbind cînd otrăvit mă plimb.

Ce-mi pasă ! Către tine, ca Apollo
Pe Dafne fugărind-o pas cu pas,
M-azvîrl, îmi scapi, te prind, cînd, iată, colo,
În verde dafin, veșnic mi-ai rămas.

Dar dacă pieri, iubire neatinsă,
La ce bun fruntea mea de lauri prinsă !

Poezia Necunoscuteii ( III ) de Ion Pillat

Poezia Zeu Marin de Ion Pillat

ZEU MARIN

La lumina lunii vreau la noapte
Să-ți arunci năvodul de pe țărmul
Insulei, de unde marea poartă
Argint-viu pe tava peste care
Licăresc în jocuri de sidefuri
Solzii apelor ca o mătase
Unduindu-și moale foșnitura.
Și de tragi de plasa grea, s-aducă
Pe nisipul ud de spuma lunii,
Străveziu de vis, un straniu pește,
Zeu marin născut din îndrăgirea
Valului cu raza într-o scoică
Ce-și deschide miezul roz pe prundul
De mărgean al peșterilor mării.
Cu ochi turburi încă de vedenii
Și smuls lor, la tine să se uite
Ca prin ceața altor lumi - cu ochii
Încleiți de sarea nemuririi.
Tu să-l ierți de moarte, dîndu-i drumul...
Și de-atunci în fiecare noapte,
De e lună, să cobori pe plajă,
Și scoțînd din sîn nostalgic fluier,
Să-l rechemi la țărm - și El să vină.
Desfăcîndu-se de ape, să răsară
Chipu-i proaspăt rupt din veșnicie,
Ochii turburi încă de vedenii,
Și să stea sub scînteierea lunii
Împietrit de viersu-ți pînă-n zori.

Poezia Zeu Marin de Ion Pillat

Poezia Solie de Ion Pillat

SOLIE

Pe ceardacul meu foșni sfios
Lung o aripă în tremur -
Rîndunea din stol picată jos,
Ori un înger cu îndemnuri ?

Bate-n lemnul porților ușor,
Sau în inima din mine ?
Stau cu mîna pe zăvor -
Azi din ceruri cine-mi vine ?

E doar zborul unei frunze seci...
A suit cu seara-n tindă,
Și-n tăceri de umbre tot mai reci
Se afundă în oglindă,

Turburîndu-mi sufletul pe veci.

Poezia Solie de Ion Pillat

Poezia Oglindiri de Ion Pillat

OGLINDIRI

Amiaza verii doarme în odaie
Și ceasul a tăcut.
Cu umbra lui fereastra iar o taie
Un ram, de ani nemaivăzut.

M-am deșteptat, sau somnul tot mă ține ?
Odaia n-o mai știu.
Din apele oglinzii îmi revine,
Uitat, acest iatac pustiu.

Invers și clar trecutul în oglindă
Sfidează omul de-azi,
Și în cleștar vrînd viața lui s-o prindă
Răspundă mut cu alt obraz.

Tu, ce-n oglindă ai rămas aieve
Cînd dibuiesc prin vis,
Nu mă privi sub ramul fără seve,
În limpezi nemuriri închis.

Nu mă privi nostalgic - fără veste
M-oi șterge ce-n oglinzi
De ape, norul dacă trece peste
Străinul chip ce nu-l cuprinzi.

Poezia Oglindiri de Ion Pillat

Poezia Toamnă 2 de Ion Pillat

TOAMNĂ

Sclipea pe zid șopîrla de smarald,
Se aplecau deasupra tămîioșii,
Aramă tramura în aer cald
Pe nucii galbeni și pe vițe roșii.
Ca într-un port sub viile-n terase,
Cu soare-n pînze anul ne uitase.

Reînflorea pe dealuri liliacul,
Și piersica prin foi se rumenea
Și vara iar își deschisese sacul
Belșugului, și rodul nu pălea,
Și-n suflet zilele de jar ca-n sită
Suflau o fericire aurită

Mai stăruiau pe ceruri rîndunele,
Mai guruiau hulubii prin păduri,
Privighetori spărgeau cleștar de star,
Dar cu zăbranic de tăceri în jur,
Cu melodii sunînd a altădată,
Și vorba ta și-a mea sta descîntată.

Ce-a dat de-a dezlegat ce se legase ?
Cum s-a făcut că vremea ne-a venit ?
Că păsări, pomi ca pînze de mătase
Umflate-n vîntul iernii au pornit,
Că a brumat, și nu cum ninge luna,
Că toamna ni s-a dus pe totdeauna.

Poezia Toamnă 2 de Ion Pillat

Poezia Ceas Tainic de Ion Pillat

CEAS TAINIC

Ceas tainic, bătăile tale egale
Ca vîsle lovite pe mări
Mă duc din uitări în uitări
Spre mine, agale.

Copilul revine în casele sale,
Și vremea cu vechi îmbătări
Îmi cheamă trecutul în țări
De-acuma natale.

Ceas tainuc, mi-așez sub umbrarele tale
Și zile trăite, și zări -
Redă-mi din schimbări în schimbări
Un suflet de zale.

Poezia Ceas Tainic de Ion Pillat

Poezia Transhumanță de Ion Pillat

TRANSHUMANȚĂ

Suie cu iarba pe plaiuri străvechi
Turmele. Plouă lumină pe ele.
Ape de munte le cîntă-n urechi,
Sună amurgul fluier de stele.

De ziua de azi, de jalea de azi,
De zbuciumul lumii lor ce le pasă !
Suie în pacea poienii sub brazi,
Stau cu potopul ce crîncen m-apasă.

Păsul meu, păsul vremii de lut,
Pasul lor, pasul zodiilor clare.
Ceasul meu, ceas în nisip desfăcut,
Veacul lor, veac cu vecii în izvoare.

Turme coboară din plaiuri străvechi.
Galbenii toamnei plouă pe ele.
Foșnet de frunză le-adoarme-n urechi,
Sună sub fluier de stele.

Poezia Transhumanță de Ion Pillat

Poezia Legănat cu Tine... de Ion Pillat

LEGĂNAT CU TINE...

Albă dimineață -
Apele îngheță
Chiciure pe ramuri
Prin lumina-n lamuri
Și pe rămurele
Dau polei de stele.
Legi de talpă bine
Arcuri de patine,
Și în zbor de lebezi
Pieri pe pîrtii repezi,
Tai și eu olmazul
Gerului pe iazul
Apei cristaline.
Legănat cu tine
Pe stihii străine,
Cu aripi alunec -
Sunet lung de tulnic
Surpă în cleștare
Bolți cu-o tremurare :
Crengi neprihănite,
Sălcii pudruite,
Reci mărgăritare.
Glasul tău adună
Clopoței de lună -
De argint sînt teii,
Sună clopoțeii.
Limpezile liniști
Zboară din ariniști.
Prea e clar văzduhul :
În argint văd duhul
Rîsetelor tale
Strălucind pe vale.
A căzut cernută
Nea neîncepută
Dintr-un corn de lună,
Ce prin zări pășună
Stelele din strungă,
Și ieșind din luncă,
Pe omăt oprită,
Căprioară mică
- Sora și-l sfiită -
Capul și-l ridică.

Poezia Legănat cu Tine... de Ion Pillat

Poezia Menire de Ion Pillat

MENIRE

Au spus că-i rece, și n-au bănuit
Ce patimă îi clocotea în vine,
Au spus că nu-i adînc, și n-au simțit
Genunile ce dorm sub limpezime.

Un răsfățat al soartei l-au ținut
Cînd încordat și dur și-a dus destinul,
Stăpîn pe fericire l-au crezut
Cînd pe furtuni și-a așezat seninul.

E doar un om, și-a suferit și el,
Dar n-a vrut plîns și bocet de muiere,
Să fii sortit desăvîrșirii-i greu :
O cumpănă în zile de durere.

Poezia Menire de Ion Pillat

Poezia Patinor de Ion Pillat

PATINOR

Din suflet înghețat în nemurire
Ca lacul sub sclipirile de ger,
Un patinor, despoleind tăceri,
Înscrie-n zodii semnul său subțire.

În sticla siderală taie spire
Și linii albe ninse de mister,
Și sub călcîi înaripat îi pier
Năluci - dușmane vremuri în neștire.

Nu-l văd din țara lor încununați
Acestui timp haotic și barbar,
Cum suie-n simetrii de constelații -

Cum crește jar lucind pe alba cale,
Dezvăluind tăinuitor de clar
Deschisul cerc al patinării sale.

Poezia Patinor de Ion Pillat

Poezia Regăsire de Ion Pillat

REGĂSIRE

Ating cu anii toamna și, precum
Pădurea mea din suflet își așterne
Frunziș brumat pe veștedele perne,
Tot ce mi-a fost străin s-a stins în drum.

Pieri coloarea verii : foc și fum -
Răsar arhitecturile eterne.
Din rămurișul alungat de ierne
Rămîn coloane trainice de-acum.

M-am despoiat de lume și de mine,
Ca să-mi găsesc prin jerfă bogăția
În marmora cu-nfiorări senine.

Deasupra turmei ce grăbește-n moarte
Primind cununi de-o zi, eu am tăria
Să-mi hotărăsc nemuritoarea parte.

Poezia Regăsire de Ion Pillat

Poezia Legende de Ion Pillat

LEGENDE

Aud prin veacuri zborul lor înalt
Și de pe țărmul rotunjit al mării
Mă fură-n depărtarea fremătării
Adînci vărtejuri, suitor asalt.

Și-a stins cenușa-n vis văpaia zării.
Acum le văd pe ceruri de cobalt
Tremurător, alunecînd pe alt
Tărîm al lumii și al descîntării.

Dar arcul meu a săgetat vecia :
Îmi cad rostogolite la picioare,
Cu stropi de stele împroșcînd tăria.

Și, aplecat pe fabulosul chip
Al marilor legende migratoare,
Culeg cu spaimă spumă pe nisip.

Poezia Legende de Ion Pillat

Poezia Don Quichotte de Ion Pillat

DON QUICHOTTE

Fantastic deșirîndu-și lung umbra din perete,
Se înălța din perne și boală Don Quichotte.
Ardeau ca jarul ochii bătrînului netot,
Dur se-arcuia profilul său aprig de erete.

În cușca îmbîcsită în care, cot la cot
Cu Sancho, cu mojicii, sfîrșea pe îndelete,
El - ce slăvită luptă cu morile o dete -
Spre-amurgul din fereastră se întinse tot.

Căci dorul său din urmă îi arăta prin zare,
Strălucitoare de tînăr în zale sunătoare
Alt Don Quichotte, mai mîndru, de-același vis atras,

Ce, părăsind pămîntul, și răii toți, și bunii,
Schimbîndu-și Rosinanta pe-naripat Pegas,
Cu lancea poeziei lovea în scutul lunii.

Poezia Don Quichotte de Ion Pillat

Poezia Navigatorul de Ion Pillat

NAVIGATORUL

În geam își desfășoară pînza clar
Pe ape înnoptate bricul lunii,
Lăsînd să-i joace stelele prin funii -
Pe punte sufletul veghează ier.

Deschide stranii hărți cu vechi chenar,
Pe care zugrăviră șters străbunii :
Sirenele, Trotonii și Neptunii
Pe continentul încă legendar.

Să-și suie alți turma-n transatlantic,
Debarce liniștit sub zgîrie-nor
Pe țărmuri fără zei și vis baccantic.

Prin globuri străvezii ca porțelanuri,
La antipod te văd, nou Christofor
Columb, ivindu-te din oceanuri.

Poezia Navigatorul de Ion Pillat

Poezia Saadi de Ion Pillat

SAADI

Cădea-n Șiraz o seară de safir,
Urcau cipreși, havuzuri, minerete...
Columbe albe se lăsau încete.
Saadi ținea în mîni un trandafir.

Plutea rotind, poamul : un erete -
Petala de petală, fir cu fir,
Al rozei har și al luminii mir
Înaripau un vers pe îndelete.

Sus, pe Șiraz, ardea un cer de aur...
Dar la hotar, pe stepe da pîrjol :
Tătari veneau cu mugete de taur.

Pe cînd într-o grădină, tainic sol,
Păzind pe lume singurul tezaur,
Saadi privea o floare și un stol.

Poezia Saadi de Ion Pillat

Poezia Har de Ion Pillat

HAR

Ce-ți veni de sus, nu-l lăsa să cadă,
Ține-ți-l adînc în pămîntul bun.
Ți-a blagosvit grîul un străbun,
Crezul îngropat tainic sub zăpadă.

Lasă-te că-n somn zodiilor pradă,
Va veni Prier înverzind pășuni,
Sufletul va fi zboruri de lăsturni,
Vei uita umbriri, nori cumpliți și sfadă.

Ce-i născut întreg, moartea nu-l sfărîmă,
Veșnicia-i stă sîmbure în dar
Și din nalte duce o fărîmă.

Lasă-l aruncat pămîntescul zar -
Cerul, el ne dă stele bune, rele,
Cîntecul deplin, gîndurile grele.

Poezia Har de Ion Pillat

Poezia Stele de Ion Pillat

STELE

Lumini pe limpezimi de veșnicie
Stînd pironite-n loc ori călătoare,
Închipuiți deplină geometrie
Sau zar scăpat din mîni nemuritoare ?

De mii de veacuri pentru cine oare
Deschideți cale vremii ce-o să vie ?
Crestal plăpînd pe ceruri de ninsoare,
Ființe de foc alb și armonie.

Perfecte ca un cerc închis și totuși
Nostalgice ca florile de lotuși
Pe-oglinzi în tremur, ați rămas fecioare -

Legînd de valuri văluri argintate,
Pe mări urcați și, reci scînteietoare,
V-aprindeți taina în singurătate.

Poezia Stele de Ion Pillat

Poezia Eternități, Vremelnicii de Ion Pillat

ETERNITĂȚI, VREMELNICII

Eternități, vremelnicii -
Le ține moartea în balanță
Zadarnic te trudești să știi
De ești de bronz sau de faianță.

Suflați cu fulgi de păpădii,
Părtași cu munții în constanță,
Din fruntea noastră la tării
Sau la schelet nu-i vreo distanță.

Tot ce scultăm, tot ce clădim,
Le-nghit veciile ce curg
Pe-al veacurilor țintirim.

Și pe un cer proteic norii,
Topindu-și zborul în amurg,
Rămîn - doar ei - nemuritorii.

Poezia Eternități, Vremelnicii de Ion Pillat

Poezia Timpul de Ion Pillat

TIMPUL

În sticlă nu-i, în ceasul cu nisip
Ce curge lin și sec aceeași oră.
Nu-i în apus și nici în auroră
Și urma-i pe pămînt nu are chip.

Dar îl aud tîrziu, la foc de sobă,
Cum pasu-i apăsat își face drum
Venind din țara umbrelor și cum
În inimă îmi bate ca-ntr-o tobă.

Recheamă tot ce-a fost și o să fie ;
Toți anii mei cu clipa lor învie
Din totdeauna, fară ieri și azi.

Simt mîna-i cum m-atinge ca o moarte -
Și oglindă stă un alt obraz
Îngălbenind ca fila dintr-o carte.

Poezia Timpul de Ion Pillat

Poezia Calendar de Ion Pillat

CALENDAR

O foaie cade, zboară-o zi
Pe albe aripi de hîrtie -
Nu încerca s-o mai reții
Viața ta ce se subție.

Copil rîdeai cînd fîlfîi
Întîiul vînt ce-n gol adie,
Acum începi a te sfii
De-a calendarului stafie.

Pe apa timpului nu poți
Urca-napoi cu nici o luntre.
Și inima - un ceas cu roți -

Cum dă vecia s-o înfrunte,
Lăsîndu-ți tîmplele cărunte,
Ne culcă în sicriu pe toți.

Poezia Calendar de Ion Pillat

Poezia Priveghi de Ion Pillat

PRIVEGHI

La căpătîi i-au pus o lumînare.
O viață împietrește, și o ceară
Cînd umbra cade pașnică în seară,
Învie steaua ei pîlpîitoare.

Din mugur flacăra s-a făcut floare :
Obrazul e de zgură. De afară
Prin geam deschis albine glonț zburară
Și rîset de copii jucînd la soare.

Gîndesc la tine, ceară de altar,
La florile de unde te-au ales
Albine-n atupi de lut și de șovar,

Să te prefaci lumină de eres -
Și mă gîndesc la moartea ce-ai cules,
Tu, omule, cu masca ta de var.

Poezia Priveghi de Ion Pillat

Poezia Vînătoarea de Ion Pillat

VÎNĂTOAREA

Ogarii tăi, o, Doamne,-mi dau de urmă,
I-aud chefnind nenduplecat prin zări.
Zadarnic fug în mine și-n uitări
Adînc m-ascund de apriga lor turmă.

Bătaia lor cuplită nu se curmă.
Îngenunghează - ciută-n tremurări -
Tu, inimă,-ncolțită de-ntrebări
La ape vii cînd colții buni te scurmă.

Pe apele curate îți apleacă
Și setea pătimașă, și fiorul
Iubirii care-n veci de veci nu seacă.

Ogarii tăi, o, Doamne, mi-au rupt lutul -
Acuma poți, părinte, să-mi fii scutul
Și, pradă, îmi prind singur vînătorul.

Poezia Vînătoarea de Ion Pillat

Poezia Spectrul Rozei de Ion Pillat

SPECTRUL ROZEI

Roza pe masă sta
Ruptă tulpinii -
Albă ca mîna ta
Piere grădinii.

Moartea o prinde ca
Zborul albinii.
Vîntul floarea îi ia -
Umbrele, spinii.

Fețele ei de acum
Numai cenușe,
Albă părere de fum -

Tremur prin tremur de zori,
Fără cătușe
Aripi, arhanghel de flori.

Poezia Spectrul Rozei de Ion Pillat

Poezia Înger Rămas de Ion Pillat

ÎNGER RĂMAS

Dăduse iarna-n primăvară iar
Și sub un piersic scuturat de floare
Lăsase nea de scoici ca un brumar
Și mic un înger înghețat la soare.

Părea o rîndunică de cleștar
Uitată jos de toamna migratoare -
Cu aripile-n cruce, tainic dar
Căzut din cer și care-n suflet doare.

Avea doi ochi ca boabe de mărgean,
Pe cap purta un cerc de albă lună
Ca o icoană dintr-un schit muntean.

Fetița cea mai mică l-a văzut,
Plîngînd fugi în casă să le spună
Și toți au rîs și nimeni n-a crezut.

Poezia Înger Rămas de Ion Pillat

Poezia Toamnă de Ion Pillat

TOAMNĂ

Tîrziul luminiș de foi gălbuie
Îmbracă ulmii în odăjdii vechi.
Tăcerile din codru ies perechi,
Trezind prin siliști pașii mei ce suie

În anotimp... Și-nalta mînăstire
Cu tîmpla aurită de lumini,
Adună la icoane fagi senini
Sub ceruri ruginii de patrafire.

În strana mea de umbră m-am oprit
Și liniști cu evlavii mă-mpresoară,
Singurătăți din veacul împietrit -

Și am zărit, sfioasă și ușoară
Venind în sihlă la izor ferit
Să se cuminece, o căprioară.

Poezia Toamnă de Ion Pillat

Poezia Prevestire de Ion Pillat

PREVESTIRE

M-aplec pe tine ca pe arătură
Plugarul însetat de verde grîu -
Va crește spicul galben pîn' la brîu.
Cînd totul m-amăgește și mă fură ?

Ce n-am putut eu spune, prins în frîu
De zile grele, oare altă gură,
Destăinuind un suflet de răsură.
Va limpezi-o-n glas curat de rîu ?

Mi-ești, fiule, un clopot sfînt în care
Aștept să sune ceasul meu deplin
Cînd voi porni spre umbră și uitare.

Cum stă legat de cer un peregrin,
M-așez și eu cu sufletul în zare,
Chemîndu-ți limba grea ca un destin.

Poezia Prevestire de Ion Pillat

Poezia Narcis de Ion Pillat

NARCIS

Îți pleci pe liniști de iaz
Prin umbre profunde
Nostalgica sete și azi,
Amurg de-o pătrunde.

Te chemi. luminos ca-n pervaz
În taină răspunde
Misterios obraz
Ascuns pe sub unde.

Cu mîna încerci să-l atingi
Din vis cum răsare,
Dar chipul pe ape îl stingi.

Grumazul și fața îți pier
Și raze, și sete, și cer,
Cu o tremurare...

Poezia Narcis de Ion Pillat

Poezia Centaurul de Ion Pillat

CENTAURUL

Vuiră stînci căzînd în rostogol
Și pietre scăpărară sub copită,
Cînd răsări cu umbra lui, lungită
De-amurg, centaurul pe vîrful gol.

Cu bust de zeu și trup vînjos de vită,
Se înălța trufaș și trist : simbol
Credințelor uitate, aspru sol
Gonind sălbatic inima-i rănită.

I se-arcuise fruntea, grea de gînd,
Ca bolta cerului purtînd tăria
Și cu tăceri solemne munți umplînd.

Privirea lui de stea opstra vecia -
Doar nechezat de iepe-n văi vibrînd
Cu surd ecou îi turbura stihia.

Poezia Centaurul de Ion Pillat

Poezia Faunul de Ion Pillat

FAUNUL

Ivit cu luna intră în livezi,
Cînd răsunînd în magica tăcere,
Din crengi pe selenarele zăpezi
În troieniri de vis cad grele mere.

Stă împietrit de taină, ca-n obezi,
Pîndit de nemuriri și de mistere.
În pîrguirea sevei parcă vezi
Cum crește-n el pămîntul în putere.

Un nor. Iar luna. Și din umbră sare
Răpind la piept plăpînda înnodare
De nimfe - lebezi albe sau păreri.

Se sparg pe căi lactee rodii coapte
Și, îmbătat de trupul lor de lapte,
Un faun soarbe luminosul cer.

Poezia Faunul de Ion Pillat

Poezia Endimion de Ion Pillat

ENDIMION

Plîngi, nimfă ziua atinsă în izvoare...
Pier oile luminii pe prundiș.
Păstorul gol ți-ascunde sub frunziș,
În somn destins, un trup rotit de soare.

Dar peste liniști pururi călătoare
Chemînd talazuri noi la luminiș,
Imensul dor al lunii, drum pieziș
Întinde scînteind ca o ninsoare.

Pătrunde-n guri de peșteri gol de munte
Aprinde ape-n tăinuite chei
Și prin păduri adînci durează punte.

Cu ochi de rază crengile desface
Și lacrimile prind în arzător polei
Tot visul celui adormit în pace.

Poezia Endimion de Ion Pillat

Poezia Hellas de Ion Pillat

HELLAS

Măslini străvechi, munți numai stînci, și colo
Culcată : marea ca un cer mai clar.
Orice atingi e rugă ori e dar,
Și pini în vînt sînt lira lui Apollo.

Sau, de preferi, coloanele acele
Dormind la umbra crîngului sfințit,
Bucolica talangă-n asfințit
Și mieii pășunînd prin asfodele.

Vrei sarcofagul alb în foc de maci
Sau stela-n drum a dansatoarei moarte
Și vîntul viu în marmură încins ?

Dar mie dă-mi, deplin să mă împaci,
În rama ei de-argint fluid, departe,
O insulă de-azur pe valul stins.

Poezia Hellas de Ion Pillat

Poezia Zori de Primăvară de Ion Pillat

ZORI DE PRIMĂVARĂ

Cu vălu-i roz pe ceruri azurii
A-ncremenit aerian migdalul -
Sineala golfului își frînge valul
Molatic peste scoici trandafirii.

E-atît de clar văzduhul că nu știi
Ce proaspăt vis și-a limpezit cristalul :
Balcicul își descoperă tot malul
Și-n soare norii se topesc fîșii.

Pe plaja potopită de lumină
Un turc bătrîn vopsește un caic,
Pescari cîrpesc năvod cu plasă fină.

Și piersicul, ieri gol, e azi în floare !
Pe cînd - petală albă - tot mai mic
În zări catarg cu pînze stă pe mare.

Poezia Zori de Primăvară de Ion Pillat

Poezia Natura Moartă de Ion Pillat

NATURA MOARTĂ

Lin trandafirul din pahar
Lăsănd petala lui să cadă
Sărută roza de zăpadă
Din apa cu albastru har.

La doi păstori de porțelan
De Saxa : mică și pudrată,
Marchiza-n Sevres își arată
În alb disprețul suveran.

Și pe un scrin din vremea-n care
Trăia și Goethe și Voltaire :
În lungi bătăi crepusculare

Străvechiul ornic sună rar
Prin timpul cu brumat cleștar
Vecia ceasului ce moare.

Poezia Natura Moartă de Ion Pillat

Poezia Hokusai de Ion Pillat

HOKUSAI

Lăptos și roz un cer de dimineață,
Sub care - inundate - abia vezi
Pătratele plantații de orez
Cu sate mici în pîlcuri de verdeață,

Și-aprinde luminoase dovezi
Și, săgetat pieziș de-un zbor de rață,
Rupînd închipuirile de ceață,
Își suie-n minte piscul ce-l visezi.

Furnici, pe cap cu mari ciuperci de paie.
Își pare-n zări un șir de peregrini -
Dar tu, chemînd priveliștea-n odaie,

Și la măsura ta lărgindu-i rama,
Cu-o trăsură de penel senin
Culegi din nori eternul Fuji-Yama.

Poezia Hokusai de Ion Pillat

Poezia Pastorală de Ion Pillat

PASTORALĂ

Pe sunet de fluier în sus
Prin veac izvorît din vecie
Se intră în țara pustie
A mitului ce ni l-a dus.

Cu luna, cu stelele sus
Înalta lui cununie
Păstorul se leagă să fie
De-o turmă de zodii sedus.

Și jos pe o gură de rai
Trei baci în Prier reiau drumul
Povestei spre verdele plai.

Mioara mai plînge și azi
Cînd toamna fîșii lasă fumul
Să cadă pe fagi și pe brazi.

Poezia Pastorală de Ion Pillat

Poezia Cina de Ion Pillat

CINA

Deschide poarta. Intră. Șezi la masă -
Acoperită e cu in curat.
Ia cașul alb și proaspăt strecurat,
Și frînge pita cea dospită-n casă.

Livezile de pruni sub frunza deasă
Goldane rourate ți-au păstrat.
Din via mea bea vin întunecat,
Din faguri gustă miere luminoasă.

Cînd seara dă de ramuri să se prindă
Și luna-și lasă razele pieziș,
Ți-oi dărui priveliștea din tindă.

Sînt dealuri argintate ca icoane
Și văi de ulmi sfițiți în luminiș,
De care știu străine, că ți-e foame.

Poezia Cina de Ion Pillat

Poezia Nomadul de Ion Pillat

NOMADUL

Gorgane, taine unde își dorm regii
Un dor neogoit de pribegiri -
Sub iarba stepei vălurînd umbriri,
Călare stau cu arcu-n mîini vitejii.

Adînci semințe în bătaia vrăjii
Recheamă roiul slobod de simțiri :
Vin călăreții vremii-n năpădiri -
Pe tot pămîntul tremură betegii.

Puhoiul ploilor cum umflă iazuri,
Pornesc șivoaie și se sparg zăgazuri -
În mine bate valul lor spăînd.

Oprește-te ! movila n-o deschide !
Să nu trezești iar sufletul flămînd
De ceruri vii, sub glie și obide.

Poezia Nomadul de Ion Pillat

Poezia Tăcere de Ion Pillat

TĂCERE

Cîntecul păsării sus,
Cîntecul apelor jos
Și eu ca un trunchi de stejar
Prins între ele :

- ,,Pasăre dă-mi
Trilul tău, clar.
Murmurul tău,
Apă, mi-l dă !”

- ,,Aripă n-ai
Să desfășori
Aerian
Rîsul solar.”

- ,,Nu ești cristal
Pribegitor,
Neturburat
Plînsul să-mi furi.”

- ,,Aripi și val
Dacă-mi lipsesc,
Tainic senin.”

Cîntecul păsării sus,
Cîntecul apelor jos
Și eu ca o grea
Stană-ntre ele.

Poezia Tăcere de Ion Pillat

Poezia Frații de Ion Pillat

FRAȚII

De frații mei creștini m-am săturat,
De răutatea lor cea bună ,
De tîrg, de casă și de stat,
De adevărul lor minciună.

De sora mea păgînă m-am scîrbit,
De sărutarea ei ce mușcă,
De patul ca mormîntul adîncit,
De dragostea-i îngustă cușcă.

Vreau să mă duc la frați adevărați,
M-așteaptă-n munți părinți de totdeauna.
Din leagăn de copil îmi stau visați
Ca soarele de dragi, frumoși ca luna.

În funduri de păduri și de coclauri
Și peste vremi, ca om să nu străbată,
Păzită de poveste și balauri
Stă seminția lor curată.

Poezia Frații de Ion Pillat

Poezia Cîntec Pentru lumină de Ion Pillat

CÎNTEC PENTRU LUMINĂ

Lumină, lumină, de ce
În toamnă tîrzie te duci ?
Amară e coaja de nuci
Și floarea soarelui e
Tăciune cînd tu ne-o usuci.

Lumină, lumină, mai stai,
Spre iarnă nu te grăbi !
Ce-or face în vînturi pustii
Foșnițele frunze și mai
Mîhnite de nu le mîngîi ?...

Lumină, lumină, n-ai nici
O milă de flori și furnici.
Dar greierii, bieții, ce strîng
Doar bobul de soare din crîng,
Ce-or face la iarnă și cui
Să ceară de nu-i însestui ?

Lumină, lumină, mai stai
La mine măcar pînă-n mai !

Poezia Cîntec Pentru lumină de Ion Pillat

Poezia Stanțe de Ion Pillat

STANȚE

Precum de orice lucru în zilele cu soare
O umbră își anină făptură de-amăgeli -
De tine mi-am prins dorul, rețea tremurătoare
De patimi, de suspine, de spaime că mă-nșeli.

Supus el te urmează oriunde-ți duce pasul,
Nu poți scăpa de dînsul oricît de mult ai vrea.
Chiar și în somn alături de tine își ia masul -
Așa va fi să fie cît ține viața mea.

Dar cînd, eu mort, doar viersul acesta va rămîne,
Lumina lui chema-va de-acuma umbra ta.
Oriunde și-n tot locul cuvintele-mi stăpîne
Vor ști să mi te lege și tu le vei urma.

Izvorul unde tînăr băusem altădată
Mi-întinde iarăși ceruri din alte primăveri -
Mi-e vara împlinită și toamna numărată ;
Ce vrea cu mine soarta ? Și tu ce mai îmi ceri ?

Iubire aprilină cu zîmbete și cîntec -
La jocurile tale nu pot să mai mă prind.
Ce mi-a fost viers pe buze, în suflet mi-e descîntec,
Cînd pătimașe vînturi vin totul pustiind.

Mai bine lasă spinul cu floarea lui de sînge
Stingher să înflorească și-n toamna lui să stea,
Tu, care crezi că vremea și moartea se înfrînge,
Și treci înfășurată în tinerețea ta.

Pe rugul ce mă arde te vei urca odată.
În flacăra iubirii și tu te-i mistui.
Privirea ta de piatră, azi dură și curată,
Își va topi seninul și se va adumbri.

Mîndria frunții-nalte se va lăsa umilă
Pe pieptul unde jarul dorinței va fi strîns,
Și limpedele zîmbet, ce n-a știut de milă,
L-o turbura gheena fierbintelui tău plîns.

În vîlvătăi de patimi cădea-vor în cenușă
Trufașe brațe albe și visuri, la un loc.
Căci n-o să poți - ca mine - prin tainică ei ușă,
S-ajungi la nemurire, cu aripe de foc !

Poezia Stanțe de Ion Pillat

Poezia Scamatorul de Ion Pillat

SCAMATORUL

Doamnelor, domnilor, da-mi dați voie,
Cu un femur v-arăt pe Tata Noe.

C-un ochi de sticlă prinsă de ochean,
V-aduc din ceruri pe Aldebaran.

Pe fir și fără fir, sin sud și nord,
Ce glas voiți să sune, vi-l acord.

Caruso mort va cînta pe disc,
Vorbește faraonul pe-obelisc.

C-un hîrb de vas rotund, c-un ciob cu toartă,
Vă-nalț din altădată Theba moartă.

- Cu ele ce să-ncep, bătrîne vrac ?
Cu oase și-oale sparte ce să fac !

Ia-mi trandafirul ăsta veștejit
Și dacă poți redă-mi-l înflorit.

Ia-mi inima brumată fără timp,
Redă-mi-o proaspătă, de poți s-o schimbi.

Și dă-mi din apa vremii doar un strop,
Să-mi vină tinerețea în galop.

Poezia Scamatorul de Ion Pillat

Poezia Înserare de Ion Pillat

ÎNSERARE

În vîrful carului cu snopi
Amurgul cum se-ntoarce,
Își vîră cerul noru-n plopi
Și fir de stele toarce.

Văzduhul se-adîncește clar
De parcă-i lună plină ;
Privești zburînd spre porumbar
Hulubii de lumină.

Și-n tine, suflet, schit de-argint,
Pe aripi de tăcere
Se-ntorc arhangheli, prelungind
Un ceas de ir și miere.

Și cum ușoare umbre-n dungi
De sunet surd le măsuri,
Lin evantaiul aripi lungi
Și-l strîng, foșnind mătăsuri.

Poezia Înserare de Ion Pillat

Poezia Amurg Pe Prut de ion Pillat

AMURG PE PRUT

Cum coboram spre apa limpezită
De soarele tot mai pieziș pe Prut,
Am regăsit frunzarele mai rare
Și liniștea poienii de demult.

Lumina verii se lasă spre toamnă,
Lumina după-amiezii da-n amurg.
Sta crîngul verde și pătat de aur,
Poiana se-ncheia cu umbre lungi.

Pe țărmul dimpotrivă unde satul
Alb prin livezi se odihnea și el,
Sta pînza la ghilit pe prund întinsă.
Cînd nori subțiri se-nvăpăiau pe cer.

Nu se clintea o frunză în pădure,
În sat nu se mișca un om.
Cu roata molcum strălucind la soare,
Bătea o moară apele domol.

Pe firul apei se ducea o plută,
Pe apa cerului aluneca un nor :
Era de-argint ca sunetul tăcerii
Și-i tremura lumina peste tot.

Stam jos la rădăcina unei sălcii,
În jurul meu priveliștile vechi.
Priveam înmărmurit, cum într-o carte
Copil privisem țara din povești.

Amurgul îmi intrase în poiană.
Priveliștea, tot stînd, mi s-a părut
Că-o fură-n zări un stol de rîndunele
Ce, tot mai mic, în ceruri se pierdu.

Poezia Amurg Pe Prut de ion Pillat

Poezia Zori de Ion Pillat

ZORI

Cine-mi lovește-n inimă mereu ?
La poarta ei închisă cine bate
Atît de surd, atît de greu -
Cînd noaptea s-a oprit la jumătate
Cine-mi lovește-n inimă mereu ?

O, Doamne, porțile sînt ferecate
Cu lanț și lacăt de păcatul meu.
Zadarnic bați în noapte, nu mai bate
Atît de surd, atît de greu -
La porțile din suflet ferecate.

Pe umbra toamnei zorile-s aproape ;
Lumini de-argint se joacă-n eleșteu.
Bătaia ta tot sufletul să-mi sape
Atît de surd, atît de greu -
Prin nopți de toamnă zorile-s aproape.

O, Doamne, Dumnezeul meu !
Se-aprind în aur tînăr cer și ape,
Atît de clar sporesc mereu ;
Lumina lor în suflet îmi încape
Cu tine, Dumnezeul meu !

Poezia Zori de Ion Pillat

Poezia Panta Rhei de Ion Pillat

Spumă, fulg, vînt, val, nisip și ploaie,
Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile și ani -
Totul se scurge, totul mă lasă, fuge și moare
În necuprinsul, în nesfîrșitul tău ocean.

Cum s-opresc fața mea în oglindă ?
Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi.
Vremea nălucă mă prinde în tindă,
Doruri uscate foșnesc prin vechile rochi.

Brațul iubitei, zîmbetu-i, păru-i,
Mîna le-atinge și trece prin fum.
Visul subțire în care mai stărui,
Vraja de astăzi, zorii, amurgul : flăcări și scrum.

Versul acesta îl vrei pe piatra veciei -
Ștearsă, tocită, nu ține nici vorbă, nici pas ;
Ard numai ochii sfinți ai Mariei
Tainic pe-al lumilor iconostas.

Poezia Panta Rhei de Ion Pillat

Poezia Pîndă de Ion Pillat

PÎNDĂ

Cade umbra timpului pe lan.
Unde-s arăturile de an ?

Grîul crește des cu spic crestat
Unde floarea soarelui ne-a mîngîiat.

Stolul de hulubi cu zborul lin,
El să fie cel de an, de la vecin ?

Brațul morilor de vînt ori mîna ta
Azi sau ieri semn de adio flutura ?

În amurgul adumbrit de liniști mari
Caut pasărea căzută în zadar.

Pe colina iazului ceresc
Fața mea de an n-o mai găsesc.

Pagini

Postare