Poezia Călișarii de Ion Pillat

CĂLUȘARII


Potop se revarsă pe luncă seninul.
Să frigem iar mielul hoțește, pelinul
Să-l bem sub umbrare de frunze prin care
Lumină de soare se cerne-n pahare.




Iubito, îmi adă urciorul cu vin -
Din vremuri vătrîne ca basmul sabin,
Să-mi chemi în poiană la umbră de-arțari,
Cu regele mut, cei cinci călușari.




Se-nșiră cu steagul ; cu toți de o dată
Pornesc, stînd pe loc, o fugă ciudată.
Piciorul lor, iute cum e căprioara,
Nu-l prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara.




În alb cinci mesteacăni se leagănă-n vînt.
Stă mortul lor rege întins pe pămînt,
Și-n juru-i se strîng și iar se desfac
Cinci aripe albe de lebezi pe lac.




Acuma, spre seară e jocul mai lesne.
Cu pene de soare din creștet la glezne,
Cinci flăcări lumina o scad și o suie,
În umbră stingînd-o pe vreo cărăruie.




E goală poiană, e gol și paharul.
Azvîrle iar noaptea cu stele zarul.
M-oi duce, m-oi pierde, ca jocul latin -
Iubito, îmi adă urciorul cu vin.