Poezia Făurar de Ion Pillat

FĂURAR  


Pe dealurile ninse mergi astăzi la pădure,
Cobori spre Valea Mare sub cerurile sure,


Și fagi cu coajă albă, la șipotul de leac,
Ca stranii colonade de templu se desfac.


Te-oprești să bei din apa curată ce dă viață.
Îți spune pădurarul : - ,,E șipot sfînt, nu-ngheață”.


Și dă să cheme basmul vechi al izvorului...
Dar nu-l asculți, ți-e gîndul - vezi tu - la fata lui.


Îți amintești bordeiul poienii, toiul verii,
Și cîinii care latră doar-doar o să te sperii,


Și fata răsărită în drum ca din pămînt,
Li ploaia de lumină a soarelui în crîng,


Și gardul viu și umbra pădurii tremurate,
Potecile, răscrucea - îți amintești de toate :


De mușchiul cald pe rîpa de unde-n codru vezi
Colinele albastre cu vii și cu livezi,


De guruitul dulce-al porumbului sălbatic,
De fata mai sfioasă ca un porumb sălbatic,


De serile sub fagii prieteni cînd o stea
Se anina de frunze ca fata să mai stea...


Îți amintești de toate, vezi toate : ochiul, geana...
- ,,Moș Pavel, ce-ți mai face, de-acuma un an, Ileana ? !”


- ,,Boierule, am dat-o după un cîrciumar
De prin Lerești : e omul chiabur”... Auzi doar rar


Cum sună și răsună, departe, în pădure,
Auitor, a moarte - departe - o secure.