Poezia Florar de Ion Pillat

FLORAR


E mai, și-n codru cucul îmi cîntă drept în față.
Cu soarele poteca pornește-n dimineață -


Cu drumul și pădurea, hai murgule, la deal!
M-oi legăna în pasul tău legănat de cal,


Prin pînzele luminii zări-voi de departe
Și Argeșul, și lunca deschisă ca o carte,


În care - slove negre - un cîrd răzleț de oi
Înșiră versuri simple la margini de zăvoi.


O, cît aș da ca Domnul să-mi hărăzească darul
Să pot să le descopăr și eu abecedarul,


Dar sînt un om și nu pot citi decît cerneala.
Prin frunzele în tremur, o pasăre sineala


Din pene ăși arată - să fie cerul, ea ?
Pe vîrf de deal strîng frîul și mă ridic în șea.


S-o luăm spre Valea Popii, s-o luăm spre Valea Mare,
Spre Izvorani să mergem ? Totuna mi-i în zare


Negoiul alb m-așteaptă de cînd copilării.
Hai, murgule ! și du-mă, în voie, unde știi.


Străbate o pădure, coboară, și iar suie,
Ajunge o poiană în cap de cărăruie.


La poalele poienii, dosită de ariniști,
O apă lin își mînă strălimpezile liniști.


O moară stă bătrînă, uitată pe pîrîu
De oamenii din sate cu holdele de grîu.


Dar roata ei mai cîntă, de apă dusă rar,
Și macină polenul luminii din Florar.