Poezia Glontele Internaționalist de Grigore Vieru

GLONTELE INTERNAȚIONALIST



Celor care au cerut să fiu împușcat



Am spus că am avut și noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ți-am, lepădătură,
De-ați tot ascuți cuțitul criminal?!



Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
Cu alfabetul nostru cel latin.




Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină și oțel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că și mai rău e să ochești în el.




Că-i fapt de josnicie și ocară
Să duci un trai de cârtiță râmând,
Să nu știi ce se-ntâmplă pe afară
În vântul și-n lumina sângerând;




Că nu e bine tot ce se întâmplă
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă,
Turcitule, prăstit de vremuri noi?!




Nu inventez, cum spui, probleme
Și nici dureri. Într-adevăr e rău.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tăi.



Ascultă, mș! Întregul piept mi-e plin cu
Jăraticul durerii supărat.
Iau varga și te șfichiui: ,,... na turbincul!”,
Nu cer să fii de cracă spânzurat.




De-atâtea ori văzui a morții coasă,
Jivine din hățișuri m-au păscut,
Dar fiară nu-ntâlnii mai fioroasă -
Ce fel de mumă oare te-a născut?!




Și cum de nu te potopește Nistrul
Cel care astăzi, din princina ta,
Mi se arată-n inimă sinistru
Și-ajuns-am a-l urî și blestema.




Să lupt cu tine ori să-ți iert păcatul,
Căci iată-avem înnemuiți părinți?!
Dar m-ai lovit în creștet cu placatul
Vroind să-mi vâri istorii noi în minți.




Închei poemul și îmi iert piticul,
Căci mi-au șoptit trei îngeri necorupți:
,,Pe-aista l-a fătat sub cer nimicul
Și n-are nici un rost cu el să lupți”.




,,Nu-i chiar așa”, aud cum îmi șoptește
Un frate drag, un cântăreț șoiman:
,,Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l în clește
Și dă-l prin răzătoare ca pe hrean!”




Ci eu mă uit la fii mei, la casă,
Și caut un răspuns în ochii lor.
Și-atâta suferință mă apasă
Și nu de glonte, ci de jale mor.




Noi nu ucidem! Noi prin suferință
Eroi, martiri, profeți și sfinți sântem.
Din ea: din suferință-și ia ființă
Vecia-n care credem și cântăm.