Poezia Primăvară de Ion Pillat

PRIMĂVARĂ


Sub umbrarul filor
Duce drumul oilor
Și se duce, și se pierde
Tot pe plai cu iarbă verde,
Și se duce, și se curmă
Tot la stînă lîngă turmă,
Și îi știe seama lui,
Seama lui, și-a dorului.
Grijile mocanului,
Inima ciobanului...




Primăvară ! primăvară ! crapă mugurii la baltă,
Sălciile verzi le-ndoaie vîntul cu suflare caldă,
Pe poteci sfios se-ntinde umbra nouă-a foilor -
Primăvară, mama noastră, dă-ne drumul oilor,
Drumul cel pierdut pe care îl mai știu, din sat, bătrînii !...
Doru-n mine înfrunzește : dorul turmii, dorul stînii.
În zadar mă-nchid în casă și m-ascund pe după cărți,
Dor de ducă mă ajunge, dor hain din zece părți :
Buchiile zpăcește, gîndurile le încurcă.
Văd un gol de munte-n soare și văd turmele cum urcă ;
Tot aud cum latră cîinii, cum tălăngile răspund,
Cînd adînc ca vîntu-n frunză, cînd ca ape vii pe prund,
După cum cotește drumul mai departe, mai aproape,
Spre lumina de poiană ce prin fagi răzleți încape...





Turme vechi ca munții țării, cu cîrlan și cu mioară,
Suie plaiul și-l coboară, pentru-a cîtea miia oară ?
Duc cu ele de departe dorul nostru, tot aleanul
Făr' de zare, ca Buceagul, nesfîrșit, ca Mărăganul.
Duc cu ele dorul brazdei, dorul frunzelor de nuc,
Dorul satului și-al țării, dorul dorului îl duc...
Vin cu cîntecele toate de la Nistru pîn' la Jii,
Și se urcă din poveste sau aievea, nu mai știi -
Ungureanul și Vrînceanul din balada iată-i iarăși.
Miorița bucălaie, unde ești să-mi fii tovarăș,
Să paști iarbă neumblată, pe sub brazi, pe la izvoare ?
Și cu sarica pe umeri tot așteaptă baciul mare
În lumina primăverii singur, ca un zeu păgîn,





Primăvară ! primăvară ! stau cu dorul de mă-ngîn.
Crape mugurii la baltă, iasă plugurile-n țară,
Codrii vechi să înfrunzească, iarba nouă să răsară -
Dar dă-mi drumul care-l știe și ciobanul, și cioporul,
Drumul oilor mi-l află, el, ce mînă drept, ca dorul,
Sus la munți, cu fulgerare de-aur viu în soare-apune...


Mioriță, mioriță, dorul turmei mă răpune !