Poezia Țărm Pontic de Ion Pillat

ȚĂRM PONTIC



Cu oase uriașe povîrnișuri
Căscate-n gura iadului, legendă
De țări pietrificate de-un descîntec
Necruțăror. Rîpi albe și surpate
În bolovani, văi strînse-n văgăună,
Scoțîndu-și la iveală stînca sură
Prin albastra-neagră, cu lucire
Pe-alocarea de-argint străvechi, cînd soare
Pieziș o prinde, străbătînd prin norii
Îngrămădiți în chip de munți, fantasti
Răstălmăcind pe cer ce jos pe coastă
A înghețat teluric. Singuratic
Mergeam, trezind cu pasul numai țipăt
De pescăruși pe valuri, numai zboruri
De vulturi grei păzind bătrîni gorgane
În care dorm cu cai și arme regii
Veniți prin stepe din străfundul lumii,
De cînd nu știe nimeni. Cîteodată
Îmi năzărea că văd pe ape pînză
De luntre ; cîteodată, că prin tufe
De mărăcini zăresc cum se resfiră
O turmă de oi negre sau de capre
Sus cățărate-n stîncă. Dar pustiul
Fără sfîrșit al malului și-al apei
Mă prididea și tînguirea mării
Tomnatice, și nesfîrșirea stepei
Deasupra, presimțită pe podișul
Golit de rod ce-așteaptă vîntul iernii
Cu vuiet surd în sufletul Dobrogii.
Umblam pe țărm. Departe, în șir tainic,
Porneau tăcut movile migratoare
În nemișcare stranie către Asia.