Poezia Nici-o Silabă-Ntreagă de Tudor Arghezi

NICI-O SILABĂ-NTREAGĂ



Nici-o silabă-ntreagă nu se rostea pe lume,
Căci nu-ți găsiseși graiul legat și priceput,
N-aveai nici loc, nici țară, nici neam, și nici-un nume ;
Din vremi de vremi fuseseși gîngàv, pribeag și mut.



Era, șoptește Cartea, la început Cuvîntul,
Purtîndu-se pe ape, ca negura, răzleț ;
De se-auzea un tropot, cuvăîtul era vîntul,
Călare pe vecie și veșnic călăreț.



În ceasul ultim, umbra din lume se va strînge
Din sufletele toate, la timp necunoscut,
Din oamenii cu àripi, din oamenii de sînge,
În negura-ntocmită din nou de la-nceput.



Vor mai rămîne însă, în noaptea adunată,
În peștera adîncă a haosului semn
Despre ce-au fost puterea și lupta de-altădată ?
Măcar o amintire, măcar crestată-n lemn ?



Măcar cît mai adie în unda călătoare,
Fără să simtă-n zarea, închisă din apus
Cu porți de fier strîmtate, cu munți și stăvilare,
Măcar cît oglindirea arțarilor de sus ?


Din plămădirea nouă a zmircului cu ceața
Se va stîrni, pesemne, fierbinte, iarăș viața.